Un posibil motiv pentru care ne-am putea izola este dorința/tendința celorlalți de a ne domina, de a intra neinvitați în aria intimității noastre.
Un alt motiv ar putea fi dificultatea unei comunicări adevărate, sincere, în care să știm să ascultăm și să înțelegem problemele și opiniile celuilalt înainte de a-i răspunde.

Nu știu însă dacă izolarea este un fenomen de masă. Avem nevoie de semenii noștri, de prieteni, de familie, nu ne putem mântui în izolare. Câți însă reușim să avem o comuniune cu cei din jur și nu doar relații de nevoie, de complezență, de petrecere a timpului împotriva plictiselii? Vrem să iubim, dar ne creăm, poate, imagini ale semenilor, nefiind mulțumiți de persoana reală, neideală, de lângă noi.

Sau poate trebuia să vorbesc doar în numele meu...