[glykys]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu credeam, si mai cred, ca acele usi sunt duhovnicesti, nu din lemn.
Asa cum "Usa milostivirii..."

Iar paza am crezut ca nu e cu sabia (vezi raspunsul Domnului catre Petru in Ghetsimani) din fier, ci precum spunem noi, cu sabia Duhului, cu arma rugaciunii.

Altfel nu mai inteleg nimic...

Exclamatia avea atat sens propriu, cat si figurat. gandeste-te ca se zice si acum, la sfarsitul liturghiei catehumenilor: Cei chemati, iesiti, cei chemati, iesiti, ca nimeni din cei chemati sa nu ramana... Acum a ramas doar sensul figurat, din cauza ca au disparut acele realitati, dar iata ca nu au disparut, de fapt, in totalitate.

Uşile istoriei se închid şi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos

Uăile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! rosteşte diaconul introducând rostirea Crezului. Iniţial prima parte (Uşile, uşile!) era un îndemn adresat ipodiaconilor pentru a închide şi păzi uşile bisericii şi a nu lăsa să intre necredincioşii şi catehumenii. Partea a doua (Cu înţelepciune să luăm aminte!) este o provocare a atenţiei credincioşilor asupra Crezului care urmează a fi rostit.

Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra sensurilor duhovniceşti ale acestui îndemn. „Închiderea uşilor bisericii, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, arată trecerea celor pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul de nuntă al lui Hristos; de asemenea, lepădarea desăvârşită a lucrării rătăcite din simţiri”. Sfânta Liturghie este înălţarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă prima parte a Liturghiei, Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, exprimă deschiderea misionară a Bisericii către lume, cea de a doua parte, Liturghia credincioşilor (euharistică) reprezintă separarea Bisericii de lume, ieşirea din timp şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Uşile istoriei se închid şi noi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos. În Biserica primară acest lucru era exprimat de închiderea efectivă a uşilor bisericii după ce au rămas înăuntru numai cei credincioşi care se vor şi împărtăşi. Este un privilegiu înfricoşător să rămâi în biserică la Liturghia credincioşilor, privilegiu pe care îl conştientizăm atât de puţin astăzi. Nu poţi intra la ospăţul de nuntă al lui Hristos fără haină de nuntă pentru că vei fi aruncat afară (Matei 22, 1-14); de aceea, pentru a ne face vrednici trebuie să lepădăm „lucrarea rătăcită din simţiri” adică să ne curăţim de toată pervertirea pe care patimile au lucrat-o în noi. Cu năzuinţa de a înainta astfel de la credinţa simplă, din auzire, la cea desăvârşită, din vedere, să lepădăm toată grija cea lumească, cum ne îndeamnă şi imnul heruvimic, şi să ne îndreptăm toată atenţia spre mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului.
http://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-41.html