Citat:
În prealabil postat de Annyta
Vă mulțumesc pentru răspuns! Totuși sunt multe exemple de oameni care, chinuiți și umiliți fiind în închisori, au avut puterea să-i ierte pe torționari, nu? Și și-au acceptat crucea...
De-aia mi-a sunat mie puțin a mândrie afirmația: "Eu nu accept umilința!". Cred că lucrurile sunt mai nuanțate... Dacă "viața" te pune într-o situație umilitoare, ce faci?
|
Situatiile umilitoare pe care ni le ofera viata pot fi valorificate duhovniceste daca Dumnezeu ne da tarie in momentul respectiv. Insusi Iisus se solidarizeaza cu aceia care sufera umilinte pe plan fizic sau sunt raniti in orgoliul lor, caci si El a suferit din partea celor rai pentru a face posibila mantuirea noastra.Unica nadejde a unui om aflat intr-o astfel de situatie este Dumnezeu.
Exista sfinti care in inchisoare, in ciuda umilintelor de tot felul, s-au facut partasi la fericirea divina. Astfel, au gasit smerenia inaltatoare, prin care ei recunosteau cu cea mai mare sinceritate ca sunt
nimic fara Hristos. Insa nu au acceptat sa fie reeducati in spiritul materialismului stiintific, in ciuda faptului ca erau umiliti. Daca nu i-ar fi iertat pe tortionari, nu s-ar fi facut partasi la fericirea divina. Exista o motivatie superioara pentru care iertam.
La fel ca medicamentul de mare pret, iertarea presupune cercetarea minutioasa a situatiei, caci nu oricand este recomandata, ci numai cand suntem afectati noi insine. Daca ne este afectata credinta, atunci iertarea si smerenia sunt dovezi de lasitate.
E foarte important sa putem ierta pe cei care ne fac cel mai mare rau mai ales cand nu avem cum sa luptam impotriva raului sau pur si simplu nu dorim acest lucru. ,,Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!" - se ruga Mantuitorul pentru rastignitorii Sai. ,,Razbunarea este a Mea." - se spune in Noul Testament.
Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat și el în exil (I)