Smerenie vs umilință
Voi simțiți neovia să faceți distincția între acești termeni/ aceste stări?
Am avut discuții cu prieteni/ cunoscuți care subliniază faptul că nu acceptă umilința, dar nu văd prin asta o lipsă de smerenie.
Nu cred că e cazul să căutăm cu lumânarea umilința/ umilirea de către cei din jur, dar dacă, subit, ne simțim umiliți de o atitudine de-a lor, asta ar fi un semn că am fost atacați în orgoliul propriu. Când sunt bucuroasă în sinea mea și știu drumul pe care trebuie să merg (pe termen scurt, cel puțin), nu sunt așa ușor influențată de "atacurile" răutăcioase ale celor din jur. Doar mai am o temă de meditație: dacă mă deranjează ceva, care e adevărata problemă?
|