as dori sa reproduc aici impresiile unei persoane care a fost prezenta la intrunirile prezidate de carismaticul R. Bonnke la Timisoara:
Nu era de glumă. Vorbim despre vreo câteva mii de oameni. Și totuși … a făcut-o. Au organizat un flux pe care oamenii urmau să intre; stăteau la cozi imense, intrau apoi în incinta gazonului, unde primeau gratis o carte de-a lui Bonke, după care treceau în ordine, pe două rânduri, pe lângă acesta. Ajutat de mai mulți colaboratori, Bonke împărțea focul atingându-i pe credincioși pe creștet. Că nu era de glumă în toată povestea asta o puteau confirma cele câteva trupuri căzute la pământ, undeva în stânga, și unii care se comportau ciudat, refugiați în partea dreaptă a scenei.
Cu tot respectul, dar întregul ritual îmi sugera fluxul tehnologic al unei stații de îmbuletiere a berii (sau a apei minerale, dacă nu vă convine!): asemenea unei sticle pe bandă, creștinul era condus înspre dispozitivul de umplere și capsare. Intra pe o poartă capră și ieșea pe cealaltă oaie. Fără decizii personale, fără provocări la o trăire vrednică de Evanghelie, fără durerile de cap ale responsabilizării în slujire … ce fain!
Duhul Sfânt și focul Acestuia erau, în accepțiunea lui Bonke, distribuibile precum focul flăcării olimpice: vii cu torța și îți aparține! Nu Duhul Sfânt era Persoana cheie a acelei întâlniri de la Timișoara, ci marele Bonke, așezat imperial deasupra tuturor, împărțind prin degetele-i binecuvântate dumnezeire pe gratis. Nici nu mă mir că africanii au căzut pe spate la astfel de spectacole.
|