As face o mica distinctie aici, Mihail. Orientarea ferma si, practic, nelimitata catre Adevarul revelat este doar o conditie a transfigurarii, sau mai bine zis un demers insotitor al transfigurarii. Transfigurarea eu o vad prin har, tainic, de necuprins cu mintea, in vreme ce orientarea pe care inspirat o pomenesti imi pare procesul vazut, inteligibil, descriptibil si comunicabil al unei intregi culturi a duhului.
Nu stiu de am zis tocmai ce am vrut, nadajduiesc insa ca intuiesti ce vreau sa zic; oare are sens si pentru tine?

In fond, e un raport asemanator intre filosofia si psihologia culturii (inclusiv teologice), pe de o parte / si miezul trairii duhovnicesti, exprimate in continutul sfintelor slujbe si al iconografiei, pe de alta parte.