Pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian și a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie și Paula fecioara și mucenița. 
Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă și cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credința lui Hristos și fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos și să-și țină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci și bătut cu toiege, și spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniță, și a aflat acolo băgați trei tineri pentru credința cea în Hristos. Apoi iarăși a ieșit cu dânșii înaintea comitelui și stând nemișcat în credința lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor și ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul și au ieșit sănătoși; și primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanț din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de față și Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.
Și dacă s-au săvârșit sfinții, Sfânta Paula le-a luat moaștele lor, și a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moșii ei, și avea și slujba aceasta de a intra în temniță, să slujească, să lecuiască și să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind și ea prinsă a fost adusă către comit și nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o și au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Și topindu-se foarte la trup de nevoință și de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, și luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăși aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri și primind hotărârea cea de pierzare și sosind la Bizanț după porunca comitelui, și mergând la locul unde se săvârșiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, și așa a luat cununa muceniciei și se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.
Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.
Pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârșit.
Pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârșit.
Pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).
Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi frați ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoții, francii și alamanii) se băteau pentru a-și împărți Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toți ceilalți suverani burgunzi erau părtași ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinții și a trăit pios la Geneva. Tânăra și frumoasa prințesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinți alianța poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândețea și exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soției sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă "Dumnezeului lui Clotilda" și îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele își ținu promisiunea și, după ce a primit învățătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la
6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al orașului Reims (prăznuit la
1 octombrie). Botezul lui Clovis și al altor trei mii de nobili și soldați franci împreună cu el, a deschis calea încreștinării poporului său, menit să devină o națiune creștină cu un viitor promițător.
Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgență față de dușmanii săi și respectul față de instituția Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinților Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămășițele Sfintei Genoveva (prăznuită pe
3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.
La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la
11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea își petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deținând o mare avere, îți răspândi binefacerile peste numeroase Biserici și Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : "Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (...) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogățiilor, nici ambițiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilință la harul Duhului Sfânt". A dat atât de mult încât la moartea sa - se spune - nu mai avea nimic ce să împartă altora.
Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilași ai acestuia la Tours. Când ceilalți doi fii ai săi, Clotaire, și Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puși pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puțin timp află cu groază că fuseseră asasinați de către unchii lor, unul singur dintre copii reușind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeași perioadă își pierdu și fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului și violentului rege Amalaric al vizigoților. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda își dedică întreaga viață cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa și o furtună despărți în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi frați să se împace.
Simțindu-și sfârșitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire și Childebert și îi sfătui cu toata inima să ducă o viață în acord cu milostenia creștinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, își dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.
Model al văduvelor și suveranelor creștine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare și ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin - simbolul Sfintei Treimi - care deveniră blazonul regilor Franței.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie03.htm