View Single Post
  #8  
Vechi 29.05.2012, 15:27:55
myself00 myself00 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 10.03.2012
Locație: Câmpulung muscel
Religia: Ortodox
Mesaje: 650
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru myself00
Implicit Rugăciune de cinstire a Sfântului Duh

Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane, că a întărit stâlpii porților tale, abinecuvântat pe fiii tăi, în tine. Cel ce pune la hotarele tale pace și cu fruntea grâului te-a săturat, Cel ce trimite cuvântul Său pământului; repede aleargă cuvântul Lui; Cel ce dă zăpada ca lâna, Cel ce presară negura ca cenușa, Cel ce aruncă gheața Lui, ca bucățelele de pâine; gerul Lui cine-l va suferi? Va trimite cuvântul Lui și le va topi; va sufla Duhul Lui și vor curge apele. Cel ce vestește cuvântul Său lui Iacob, îndreptările și judecățile Sale lui Israel. N-a făcut așa oricărui neam și judecările Sale nu le-a arătat lor. Lăudați pe Domnul din ceruri! Lăudați-L pe El întru cele înalte! Lăudați-L pe El toți îngerii Lui! Lăudați-L pe El toate puterile Lui! Lăudați-L pe El soarele și luna! Lăudați-L pe El toate stelele și lumina! Lăudați-L pe El cerurile cerurilor și apa cea mai presus de ceruri, să laude Numele Domnului, că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit. Pusu-le-ai pe ele în veac și în veacul veacului; lege le-a pus și nu o vor trece. Lăudați pe Domnul toți cei de pe pământ, balaurii și toate adâncurile; focul, grindina, zăpada, gheața, viforul, toate îndepliniți cuvântul Lui; munții și toate dealurile, pomii cei roditori și toți cedrii. Fiarele și toate animalele, târâtoarele și păsările cele zburătoare; împărații pământului și toate popoarele, căpeteniile și toți judecătorii pământului; tinerii și fecioarele, bătrânii cu tinerii, să laude Numele Domnului, că numai Numele Lui s-a înălțat. Lauda Lui pe pământ și în cer. Amin!

Doamne, Dumnezeule Duhule Sfânt Îți mulțumim că ești Mângâietor, de-Viață-Făcător, Dătătorul tuturor bunătăților! Te chemăm Doamne, vino și Te sălășluiește întru noi, curățește inimile noastre și fă-Ți lăcaș în ele! Îți mulțumim Doamne, pentru toate darurile Tale sfinte! Îți mulțumim pentru viață și pentru toate darurile care întrețin viața! Îți mulțumim că ne iubești, că ne aperi de cel viclean și rău! Îți mulțumim că ne luminezi cu lumina Ta necreată și ne descoperi din tainele Tale, Doamne! Îți mulțumim că ești cu noi și în noi și că ne dai putere să le ducem pe toate, bune și mai puțin bune! Îți mulțumim pentru puterea de viață pe care o sufli asupra noastră! Și noi Te iubim Doamne, Te slăvim și Îți mulțumim pentru toate! Amin!

Last edited by myself00; 27.08.2012 at 00:51:51.
Reply With Quote