Dorind să aflu cum îl percep aceşti copii pe Dumnezeu, am intrat în câteva săli de clasă. Micuţii creştini nu s-au intimidat în faţa reportofonului şi mi-au împărtăşit sentimentele lor faţă de Cel de Sus.

- Pe mine Doamne-Doamne mă ajută să merg, să mă joc, să colorez, mă ajută să construiesc, să lipesc.
- Eu le spun părinţilor rugăciuni: „Îngeraşul”, „Tatăl nostru” şi „Cuvine-se cu adevărat”.
- Pe mine mă iubeşte Doamne-Doamne pentru că este bun.
- Dumnezeu, când vede copiii că se roagă, Îi iubeşte.
Ultimul popas l-am făcut la grupa mare, unde predă d-na Viorica Antoniac. Am asistat câteva minute la oră şi am simţit cât suflet pune domnia sa pentru formarea copiilor. Cu dânsa am vorbit despre ispitele pe care le are în această lucrare.

- Nu toţi părinţii copiilor noştri au avut parte de o educaţie religioasă, pentru că au crescut în vremurile ştiute. Uneori se mai dărâmă unele dintre obiceiurile şi deprinderile pe care le formăm noi aici. De aceea facem frecvent şedinţe cu părinţii, în care le vorbim despre influenţele negative ale televizorului, calculatorului, discutăm despre violenţa care este prezentă în mass-media. La vârsta aceasta nu este indicată vizionarea programelor TV, părinţii putând găsi alte modalităţi în care copiii lor să-şi petreacă timpul liber, prin care să-şi dezvolte imaginaţia, creativitatea şi să-şi exprime sentimentele frumoase faţă de părinţi, fraţi, surori în timpul jocurilor din familie. Părinţii ar trebui să-şi petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor.

O educaţie temeinică pentru copilul adus la grădiniţa noastră este o „împreună-lucrare” a trei grădinari: părinţii copilului, educatoarea şi părintele duhovnic. Doar aşa, acest „boboc de floare” creşte şi înfloreşte în duhul evlaviei creştine, iar sub ocrotirea Bisericii ea este sădită în grădina lui Dumnezeu.

În încheierea vizitei pe care am făcut-o la Grădiniţa „Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, l-am rugat şi pe Înalt-Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, să ne spună câteva cuvinte despre importanţa pe care o are învăţământul care se ghidează după învăţătura şi viaţa creştină.

- Omul de mic simte legătura lui cu Dumnezeu. Dar, în afara acestor simţăminte sădite de Dumnezeu în sufletul nostru, şi noi suntem datori să venim în ajutorul acestor fiinţe atât de mici şi atât de nevinovate. De aceea, la grădiniţă se predau cunoştinţe pentru educarea creştină a copilului, nu numai pentru informarea lui; a omului ca chip al lui Dumnezeu, pentru a dobândi asemănarea cu Dumnezeu.

Mai mult decât atât, prezenţa acestor grădiniţe şi mai ales solicitarea părinţilor de a-şi da copiii la grădiniţe cu profil accentuat creştin arată că în această lume atât de dezorganizată, atât de laicizată, totuşi există conştiinţa importanţei religiei, a credinţei în Dumnezeu. Deci nu trebuie să ne îngrijorăm când luam aminte la atâtea primejdii, mai ales pentru copii care se vatămă foarte mult sufleteşte când privesc pe ecranele televizoarelor sau pe reviste cu diferite scene. S-a constatat că aceşti copii, educaţi creştineşte încă de la grădiniţă, de multe ori îi corectează şi îi îndrumă pe părinţii lor în comportamentul lor moral, şi le spun: „Tată sau mamă, acest lucru nu este bun. Ieri mi-ai spus într-un fel, astăzi în alt fel!” Ei nu acceptă minciuna. Aceste grădiniţe sunt într-adevăr o lucrare a lui Dumnezeu.

- Înalt-Preasfinţia voastră, pentru că mai este puţin până la Sfintele Paşti, profit de ocazie şi vă rog să adresaţi un cuvânt cititorilor revistei „Familia Ortodoxă”.

- Să reţină permanent jertfa cu care Mântuitorul ne-a adus bucuria Învierii, prin primirea crucii. Permanent să avem conştiinţa că avem de dus o cruce, o cruce care înseamnă tăierea voii celei rele, înlăturarea egoismului. Deci viaţa noastră să fie o permanentă purtare a crucii, a nevoinţelor duhovniceşti, în orice clipă. Şi, cum spune Sfântul Ioan Gură-de-Aur: „A trecut Paştile, dar nu au trecut nevoinţele duhovniceşti!”

Material apărut în nr. 15 din “Familia Ortodoxă”