http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro...i-filumen.html
Mucenicia arhimandritului Filumen
“Arhimandritul Filumen a fost păzitorul Mănăstirii Ortodoxe grecesti de la Fântâna lui Iacov, din orasul Nablus, în Cisiordania. A vietuit si a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufletit de o râvnă arzătoare. Virtutea sa îl scotea în evidentă printre monahii si preotii Tării Sfinte.
La inceputul lunii noiembrie 1979, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanti sionisti fanatici, care i-au cerut să înlăture Crucea si icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc să se roage în prezenta unor astfel de simboluri ale crestinismului. Părintele a refuzat să facă asa ceva, sustinând că Fântâna lui Iacov este de secole a crestinilor. Atunci, a fost amenintat si i s-a spus să părăsească acel loc sfânt sau va suporta urmările.
Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torentiale, ucigasii au năvălit în mănăstire si l-au măcelărit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăti degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.” Ucigasii nu s-au multumit să-l măcelărească pe monahul cel fără de vină, ci au continuat apoi să profaneze si biserica. A fost distrusă o troită, au fost împrăstiate si murdărite vasele sfintite, si întreaga biserică a fost pângărită într-un chip înspăimântător.
Autoritătile israeliene au declarat pe moment că poartă o investigatie, pentru a-i identifica pe cei vinovati, dar nici până astăzi nu a fost anuntat vreun rezultat. Fie ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Noului Sfintit Mucenic Filumen, să-i învrednicească pe ortodocsii prigoniti ai Tării Sfinte să reziste valului de violentă împotriva crestinilor, ce se ridică, amenintând să-i coplesească.
Pe 17/30 noiembrie 1983, patriarhul Diodor al Ierusalimului, insotit de mai multi ierarhi, a deschis mormântul arhimandritului Filumen, aflat în cimitirul Frătiei Sfântului Mormânt de pe Muntele Sionului. Sicriul a fost scos cu grijă din mormânt si, după ce s-a înlăturat giulgiul, moastele sale au fost aflate a fi nestricate.”
Din Buletinul informativ al Departamentului de relatii externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, nr. 46, apărut în Orthodox America, aprilie-mai 1984:
“…As vrea să afirm că dacă nu l-as fi cunoscut pe noul sfintit mucenic Filumen, poate mi-as fi pierdut credinta. Eram necăjit, precum multi altii, pentru că Adevărul este slujit atât de rău. Propăsesc tot felul de greseli. Noi, clerul, suntem rareori păstori buni, si cei ce-l caută pe Dumnezeu nu sunt multi, în vreme ce ereticii si sectarii atrag la ei multimi, fără a conta cât de rele sunt învătăturile si vietuirea lor. Reusesc să merg mai departe doar tinând înaintea ochilor mei chipul Părintelui Filumen.”
Sursa: Fragmente din articolul apărut în “Orthodox America”, al monahului Yeghia Yenovkian de la Manastirea Paradise, Ellisville, Mississippi.