Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #3  
Vechi 24.05.2012, 12:16:06
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit maine 24 mai

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.

Acest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, și a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, și din maica Marta, fiind crescut în aceeași cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.

Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Și făcându-se de șase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte și îndată s-a obișnuit și s-a deprins cu petrecerea cea grea și cu răbdarea. Și avea adesea dumnezeiești vedenii și îngerești arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învățau cu deosebirea între cele bune și intre cele rele, adică cele bune să aleagă și de cele rele să fugă. Și înfrângând cele ale trupului și hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, așa a petrecut până la ieșirea din trup.

Acestea și nespusa mulțime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise șase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece. Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Și suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci și cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieții lui ani optzeci și cinci. Și dintru aceștia șaptezeci și nouă i-a săvârșit cu lupta și răbdarea cea mai presus de firea omenească, și adormind a fost mutat spre mărirea și așezarea îngerilor.

Pomenirea sfinților mucenici Meletie Stratilatul și a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic vrăjitorul (magul); și a celor doisprezece comiți și tribuni, și a celor trei femei: Marchiana, Paladia și Sosona și a celor doi prunci: Chiriac și Hristina, și a tuturor celor unsprezece mii două sute și opt, care împreună cu dânșii au mărturisit.

Pomenirea sfantului Vincentiu de Lerins (sec. V).
Reply With Quote