Ne vorbiti despre sentimentul "fratelui mai mare" - simtit adesea de multi dintre noi - din parabola fiului risipitor. Cel care a ramas langa tata, dar care nu s-a putut bucura deplin de intoarcerea fratelui. Si nu s-a bucurat deplin din moment ce mintea i-a cazut prada semnelor de intrebare, iar inima i-a cazut prada intristarii, ca unul ce era doar "in preajma" tatalui, fara a fi si una cu tatal, in cuget si simtire.
Asa si in cazul nostru, numai cand devenim una cu Hristos, toate aceste intrebari si chipuri ale tristetii, se spulbera ca fumul, isi pierd sensul lui "a fi".
Este bine atunci cand fiintam in preajma lui Dumnezeu, dar sa nu ramanem cu impresia ca asta inseamna totul. Trebuie sa ne unim cu El.
|