View Single Post
  #185  
Vechi 16.05.2012, 20:30:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit << continuare >>

II. Poziția Bisericii față de superstiții.
Încă din primele secole ale creștinismului Biserica prin glasul Sfinților Părinți a condamnat superstițiile ca pe niște credințe și practici păgâne înșelătoare care-l îndepărtează pe om de Dumnezeu, de adevăr și de mântuire. Părinții celui de-a VI-lea sinod ecumenic (680-681) de la Constantinopol ne învață că:
„Suprestițiile sunt credințe și practici greșite moștenite din lumea păgână care necunoscând adevărul lui Dumnezeu și nici adevărurile științelor naturii și ale vieții au rătăcit pe oameni întru neștiința lor. Orice fel de credințe deșarte și superstițioase se canonisesc de Biserica ca și vrăjitoria (VI 61, 65)".
Exemple de superstiții: „nu este bine să te întorci înapoi; nu este bine să mături prin casă seara că-ți mături norocul din casă. Nu este bine să dai foc cu împrumut. Nu este bine să coși vinerea. Sau „este bine să se pună potcoave de cai la ușa prăvăliei pentru a aduce noroc și mulți bani"; „este bine să arunci cu mac în locul unde îți vânzi marfa pentru că astfel îți vei atrage mai mulți cumpărători și vei avea venit mai mare". „Nu este bine să lași cheile pe masa pe care mănânci că va fi ceartă".
Unii poartă în portofel o monedă care aduce noroc și bani, alții diferite obiecte care, zic ei, „scapă" din necaz" cum este talismanul. Alții cred că dacă vor tăia drumul preotului vor avea succes în toate, alții cred în ceasuri bune și ceasuri rele (sunt foarte cunoscute expresiile „a fost într-un ceas rău", „să fie într-un ceas bun"), ș.a. Foarte răspândită este superstiția potrivit căreia, dacă va cădea jos cuțitul de pe masă va veni în ospeție un bărbat, iar dacă va cădea o furculiță va veni o femeie.
În realitate există mult mai multe superstiții decât cele amintite mai sus. Am putea chiar să le clasificăm după momentele pe care le parcurge fiecare om în viață. Există superstiții la nașterea copilului, există superstiții de cununie, superstiții au și oamenii de afaceri („nu se împrumută bani de luni", sau „nu se dă salariul de luni, ca să nu-l dai toată săptămâna", sau „nu trebuie să dezvălui nimănui nimic despre afacerea ta pentru că astfel vei avea eșec") ș.a.m.d.
Toate acestea sunt fapte care dau dovadă de necredință în Dumnezeu. Ba uniii îndrăznesc să ghicească cu cheia Bisericii, cu Psaltirea și cu alte obiecte sfinte ca niște speculanți de cele sfinte și necredincioși: „aceștia cred că pot să bea paharul demonilor și totodată și paharul Domnului Iisus și să ia parte și a masa Domnului și la masa dracilor" (I Corinteni 10, 21).8
Credința în superstiții este echivalată de Biserica Ortodoxă cu păcatul vrăjitoriei sau a magiei. Așa ne învață părinții Sinodului al VI-lea ecumenic (canonul 61,65). Vrăjitoria ca și superstiția provoacă sufletului o boală duhovnicească asemenea cancerului. În cazul cancerului știm cu toți ca alimentele (mâncarea calitativă) nu-l pot salva pe om de această boală, chiar dacă îi mențin pentru un timp viața. Așa se întâmplă și în cazul cancerului sufletesc.
Din neștiință, omul care crede în superstiții încearcă să-și alimenteze sufletul cu rugăciune, dar această hrană este zădarnică pentru că sufletul său este uscat de superstiții, de răul acestor credințe și în cele din urmă de hule împotriva lui Dumnezeu. El nu primește nici un folos din rugăciune pentru că ființa lui este bolnavă de necredință și de superstiție. Mulți din astfel de oameni se roagă dar nu primesc ceea ce cer de la Dumnezeu, plâng dar nu află mângâiere pentru că ei se închină și lui Dumnezeu și lui Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13), adică diavolului.
Din această cauză Biserica a rânduit ca, rana provocată sufletului de păcatul credinței în superstiții să primească același tratament ca și cea provocată de păcatul vrăjitoriei. Pentru a arăta cât de grav este păcatul vrăjitoriei și al credinței în superstiții Părinții Sfintei noastre Biserici au rânduit următorul canon:
„... Celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau farmecele, se scurtează cu trei ani canonul de pocăință (de cinci ani), dacă se silesc să postească zilnic cât mai mult timp și dacă gustă hrană uscată de post după ceasul ceasul al noulea și să trăiască în cea mai desăvârșită evlavie, și să facă și câte 250 de metanii, atingând pământul cu fruntea. Tot așa se canonisesc și femeile care fac amulete (talismane) și se îndeletnicesc cu ghicirea norocului" I. Post. 22 (P. 32).
„Cei ce se duc la vrăjitori, sau la așa numiții sutași precum și la alții asemenea, spre a învăța de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de șase ani de la Sfânta Împărtășanie, potrivit cu cele hotărâte de Părinți în privințele lor. Sub aceeași pedeapsă trebuie să cadă însă, și cei ce poartă urși sau alte animale ca să joace, înșelând pe cei mai neștiutori și prezicând norocul, soarta sau spița neamului, și multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciți, precum și cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii și fermecătorii.
Însă dacă vor rămâne în acestea și nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri ruinătoare și păgânești, hotărâm să se îndepărteze cu totul de la Biserică precum poruncesc sfintele canoane: „Căci ce părtășie are lumina cu întunericul" – cum spune apostolul – sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu și idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înțelegere poate fi între Hristos și Beliar" I Corinteni 6, 15 (Sinodul VI ecumenic, canonul 61).
preluat de pe www.eph.md
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote