Toate lucrurile au doi poli, însă aceste două extremități au natură identică diferind numai gradele. Astfel, oricît de mult și-ar dori ateii să se delimiteze și să se raporteze dintr-o poziție superioară față de credincioși, vor rămâne întotdeauna la același nivel, fiind asemenea lor în privința „deschiderii la minte”, doar că la polul opus. Mulți dintre credincioși cred orbește în Dumnezeul închipuit de doctrina pe care și-au însușit-o și mulți dintre atei Îl neagă orbește pe Dumnezeu. Și fiecare, ateu sau credincios, încearcă să-l convingă pe celălalt de propria-i convingere.
Să te facă nihilismul mai „deschis la minte”? Mă îndoiesc. Unii spun că nu există nicio dovadă că există. Dar e vreo dovadă că NU există? Unii cred, alții refuză să creadă (o acțiune la fel de voluntară cu „a crede” doar că în sens opus), dar nici unii, nici alții nu au vreo dovadă concretă a credinței sale. Cel mai bine e să fii conștient de existența unei uși a cărei închuietoare să n-o forțezi nici să se închidă, nici să se deschidă, că s-ar putea să se rupă cheia în broască, și să accepți că există și un alt punct de vedere diferit de al tău, fără să încerci să-l schimbi pentru a se potrivi cu viziunea ta. Măsuri se cer doar atunci când apar elemente de extremism ce dau naștere xenofobiei, rasismului, violenței etc. Dacă omul își găsește un refugiu în rugăciune, lasă-l să se roage.
|