Poate va amintiti de la TV ca anii trecuti (poate si in ultima vreme, dar nu mai stiu cum stau lucrurile in ultima vreme deoarece am renuntat la televizor de vreo trei ani, cam de cand il gaseam pe copilul de 3 ani butonind noaptea, pe ascuns, cu telecomanda) erau mediatizate unele competitii americane pe tema injuraturii, intreceri care culminau cu o finala de tip campionat mondial. Imi amintesc o secventa: o studenta la filosofie castigase in acel an (98? 2000? 2005? nu mai retin...) locul 1, motivatia juriului fiind ca i-a scos din sarite pe toti "expertii" de la tribuna iar unii chiar au sarit peste masa ca s-o bata pe concurenta, nemaiputindu-se stapani in fata modului cum ii injura.
Ce joc morbid o mai fi fost si acela? - asta ca sa formulez, cumva, o prima nedumerire. Pentru ca mai am o nedumerire: exista preconceptia ca una din functiile injuraturii este aceea de a ne ... descarca. Asa, cam ca bateriile si condensatorii. O eliberare, zic unii psihologi(zanti), fosti si-sau actuali ingineri. Oare asa sa fie?
Apoi imi amintesc, la polul opus al interpretarii, un paragraf din Marin Preda, nu mai retin scrierea, in orice caz acolo e vorba de un personaj, unul neamt, care renunta sa mai locuiasca in Romania in ciuda afacerilor prospere. De ce? "Prea mult pizdu masii" in tara noastra, zicea neamtul lui Preda (putem verifica textul marelui nostru clasic)...

Si iata ca am ajuns unde ma durea: in cultura romana contimporana, mai mult sau mai putin postmodernista.
Pai, fratilor, va amintiti oare ca acum 3-4 anisori (sau mai demult?) a fost un mare tun in Romania Literara, acela cand s-a incercat o tema inedita - Injuratura? Pe foi intregi, practic in tot ziarul nostru respectabil, s-au intrecut in a aborda subiectul tot felul de intelectuali. Zic la intamplare de doamna Aurora Liiceanu care prezenta, ca expert in sociologie, complexul rol (sanatos, dealtfel) al injuraturii ca liant (micro)social mai tare ca supergluul si foametea-cutremurul-potopul laolalta. Ori de scriitorul Agopian (Stefan) care pomenea de un loc mare, nesfarsit ce-i drept, insa extrem de murdar ... (exact asa spunea, cu o ironie de rafinat degustator)....... Iata ce mi-a tot pastrat memoria, ca doar am citit tot, pe atunci si mirat si amuzat si curios etc. etc.
Apoi a venit urmatorul numar al revistei, intrucat s-a constatat ca precedentul s-a vandut excelent cu tema aceasta. Si s-au intrecut a nuanta tema injuraturii: filosofi, psihologi, sociologi, psihanalisti, poeti, jurnalisti, medici, istorici, antropologi, etnlogi, diversi filologi ... toata intelighentia s-a dat in spectacol aratindu-si muschii mentali pe tema injuraturii, de parca toata cultura romaneasca farimitata de spadele istoriei noastre zbuciumate isi gasise dintr-odata numitorul comun mult asteptat, izbavitorul sens, marea vocatie....
Pare-mi-se a mai urmat un numar de la revedere, la scurt timp.

Acum o remarca: nu prea s-a legat nimeni de injuratura din perspectiva Bisericii. Vagi aluzii or fi fost, sau poate memoria ma insala. Oricum, pesemne nu ar fi interesat pe atunci... Riscau scaderea ratingului, desigur. Devenea ne-"interesant", nici foarte "dragut" nu ar fi fost, nici premiul "yuppy" nu ar fi luat si nici "dulcic" nu putea fi ... Au ma-nsel?

Dar astazi? Cand imi pare ca s-a intins o moda noua, asta cu intelectualii convertiti la crestinism... zic si io o opinie...

Tind sa cred ca ar fi tare haios sa vedem exact aceiasi autori (in frunte cu domnul Andrei Plesu) teologhisind, de data aceasta, stralucit desigur, pe tema injuraturii. Se va vinde bine si de data asta, ce ziceti?... Deh, pe gustul nesatiosului si vesnic schimbatorului nostru public telectualist si fotbalist (si un pic ecumenist).

P.S. Eu injur destul de des, cam zilnic, in ultima vreme. Imi pare rau. Dumnezeu sa ma ierte si sa ma iertati si voi, fratilor si surorilor, va rog.