În prealabil postat de Marius22
O marturie vie, despre impletirea credintei cu faptele bune, desprinsa din viata greu incercata a lui Mircea Vulcanescu:
"Dintre multele lui fapte, unele sunt incredibile prin maretia lor tacuta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate, intr-o zi le voi asterne pe hartie. [...]
Se afla printre detinuti un om, pe nume Motas, bolnav de maini, cu mainile reci si degerate iarna. Suferea de o grava insuficienta circulatorie. Omul nu avea manusi. Si nimeni nu avea, sau nu avea in plus, sa-i dea. Mircea avea niste ciorapi de lana. S-a hotarat sa-i tricoteze lui Motas, din lana ciorapilor lui, o pereche de manusi. Dar Mircea nu stia sa tricoteze. Nu-i ramanea decat sa invete. Exista o singura metoda: sa despleteasca incet ochiurile ciorapului si, facand rationamentul invers, sa inteleaga cum se impletesc ele. E ca si cum ai vrea sa inveti cuvintele dintr-o limba straina citindu-le de a-ndoaselea. Asa a facut. A citit de la dreapta la stanga, pentru ca invatandu-le, sa poata scrie cuvintele corect, de la stanga la dreapta. Apoi, nu avea ace de tricotat. Atunci a folosit bete de chibrite si tot felul de innodaturi. Si pe masura ce desfacea un nod, il refacea invers, pe chibrite, impletindu-l. Tricotatul s-a facut pe ascuns de priviri indiscrete. A durat probabil foarte mult. Nu stiu cat. Stiu insa ca de sarbatorile acelui Craciun, Mircea i-a putut darui detinutului bolnav de maini o pereche de manusi, tricotate de el, cu bete de chibrite!
(Stefan J. Fay - Sokrateion - marturie pentru un om, pag. 147-148)
|