Citat:
În prealabil postat de mihai07
Tu nu intelegi ca nu Dumnezeu tortureaza pe cineva?
|
Aici, trebuie să deosebim între voința comisivă și voința permisivă a lui Dumnezeu. Vedem această deosebire în multe locuri, dar primul care îmi vine în minte este în Cartea lui Iov. Acolo, inițiativa nenorocirilor abătute peste Iov o are diavolul. Dar Dumnezeu este Acela care permite acest lucru.
Tot așa stau lucrurile și în iad. Autorul supliciilor iadului este diavolul, iar Dumnezeu este Cel care permite aceasta. Dacă El nu ar permite, nu s-ar petrece. Ar fi foarte simplu să spună "Să nu fie Iad" și iadul ar dispărea îndată.
Pe de altă parte, dacă Dumnezeu ar răsplăti la fel și pe drepți și pe păcătoși, atunci noi nu am mai putea vorbi despre un Dumnezeu bun, ci despre un Dumnezeu nedrept. Dacă un judecător ar achita pe toți, indiferent ce au făcut, despre acela nu am putea spune că e un bun judecător, ci un judecător nedrept. Dealtfel, un asemenea judecător și-ar pierde repede postul, fiind incapabil de misiunea de judecător.
În istoria Bisericii, cel mai bun la suflet papă a fost Sfântul Celestin. Dar scurtul său pontificat a fost o calamitate pentru Biserică. Dealtfel, el a fost și singurul papă din istorie care a demisionat. Omul era complet incapabil să refuze o cerere. Ipoteza că cel cu care vorbea ar putea avea altfel de intenții decât bune, ori că ar putea chiar minți, pur și simplu nu-i trecea prin mintea lui de călugăr schimnic ridicat printr-un concurs de împrejurări la demnitatea de urmaș al lui Petru. Avea cineva din Roma sau de aiurea nevoie de bani ? Făcea o cerere la Papa Celestin, scriind că vrea să facă o faptă bună. Dacă dimineața venea un preot și cerea să fie numit episcop de Pescara (să zicem), Papa Celestin îl făcea episcop de Pescara. Dar după amiază a venit un alt preot cerând să fie numit episcop de Pescara, unul care nu știa că postul fusese ocupat dimineață. "Acestuia să i se împlinească cererea și să fie numit episcop de Pescara!" "Dar, Sanctitate, tocmai ați numit pe X azi dimineață !" i-au spus cardinalii, crezând că memoria începe a-i juca feste bătrânului. "Da, da, așa e! Și ce, nu ar putea Pescara avea doi episcopi în loc de unul?" După câteva chestii din astea, cardinalii s-au sfătuit și i-au cerut bătrânului să demisioneze. Ceea ce a și făcut îndată, doar cardinalii au cele mai bune intenții, s-ar putea altfel ? Și-a sfârșit zilele ca simplu călugăr, ceea ce și fusese. Iar cardinalii au ales un papă normal, cu care Împărăția să funcționeze.