
11.04.2012, 21:27:49
|
Banned
|
|
Data înregistrării: 07.05.2010
Locație: Ploiesti
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 634
|
|
Citat:
În prealabil postat de laurastifter
...Aveți un mod de gândire creștin... Probabil că vă nemulțumește atitudinea unor așa-ziși "creștini", care-L mărturisesc pe Dumnezeu prin vorbe, dar prin fapte, prin întreaga lor viață Îl tăgăduiesc și-L trădează. Și pe mine mă nemulțumesc aceste atitudini necreștine afișate chiar de către cei care se pretind "credincioși ai lui Hristos".
Tocmai de aceea, Dumnezeul nostru este minunat: fiindcă ne acceptă și ne iubește așa cum suntem și pentru că Și-a dat viața pentru noi, deși... deși ne cunoaște în mod perfect fiecare gând și faptă.
Toate greșelile comise, în istorie și în prezent, de către persoane religioase (clerici sau laici) nu mă vor îndepărta de credința în Dumnezeu, tocmai pentru că Obiectul credinței este Dumnezeu, iar nu credinciosul X sau ierarhul Y care m-au dezamăgit. Dacă faptele unora și altora ne dezamăgesc pe noi, cu atât mai mult Dumnezeu are motive de a fi întristat din cauza faptelor noastre. Paul Evdokimov vorbea despre "nebunia divină", care constă, între altele, în faptul că Dumnezeu îi iubește chiar și pe cei care-I neagă existența.
Păcatele omenești (chiar și avorturile comise de "creștini" sau crimele săvârșite "în numele credinței") ne pot întări credința în Dumnezeu Care este, potrivit cuvintelor unui teolog german, "Cel cu totul Altul", Cel Care, contrar așteptărilor noastre, i-a iubit până la sacrificiul suprem pe toți oamenii, inclusiv pe cei care L-au răstignit.
|
Un mesaj minunat. O marturie deosebita a unei fiice a lui Dumnezeu despre Tatal ei.
Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca.
|