Mulţime de oameni insă nici grijă n-au de cuvintele chemării acesteia, oricat le-ar vedea cu ochii şi ar trece prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări, care ustură pielea vieţii, oamenii totuşi nu se intorc spre Dumnezeu, viaţa incepe să fie in primejdie: incep necazurile morţii, surlele chemării a patra.

Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci incalcim viaţa noastră in toate fărădelegile şi spurcăciunile, care indrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme indelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră. Totuşi nu se desface indată după greşeala noastră, ci rabdă o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, in tot chipul chemandu-l.

Iar moartea o avem de la ucigaşul. Deci, cand oamenii se leagă cu totul de voile dracilor, le este in primejdie viaţa şi primejduiesc şi pe alţii. Iar de se leagă ca robii cu inima de lumea aceasta şi de voile trupului cele impotriva firii, mintea li se strambă, incat nu mai deosebeşte adevărul de rătăcire; atunci Dumnezeu se-ntunecă din mintea, din inima şi din voinţa lor şi ajung că nu vor să mai ştie de Dumnezeu şi aşa vine osanda la moarte, aşa vine prăpădul in vremea fiecărui rand de oameni. Intai e moartea sufletească a ateismului, a necredinţei, pe urmă se arată şi moartea din afară a trupului, după vrednicie şi spre inţelepţirea multora.

La inceput oamenii trăiau mai mult.

“Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit”.

Cu trecerea de vreme inmulţindu-se oamenii pe pămint s-a inmulţit şi stricăciunea desfranării. Şi a zis Dumnezeu:

“Nu va mai rămane Duhul Meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup; deci zilele lor (pe pămant) să mai fie 120 ani”.

Iar după trecere de vreme şi inmulţirea fărădelegii intre oameni, David zicea:

“Toate zilele vieţii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai in putere 80 de ani; iar ce este mai mult decat aceştia, nu-i decat osteneală şi durere”.

Aşa era in vremuri de demult; astăzi mulţimea bolilor şi desimea războaielor mult a mai scurtat viaţa oamenilor. Acestea insă implinesc din ingăduinţa lui Dumnezeu, pedeapsa cea asupra păcatelor.

Noi nu mai suntem sub impărăţia legii vechi, ci in impărăţia harului caştigat nouă de Mantuitorul Hristos ca să ne mantuim; dar dacă nepriceputul de om se ţine impotriva lui Hristos, de dragul fărădelegilor, cade din har sub lege, şi aşa atarnă asupra lui pedeapsa cu moarte năprasnică, ce se implineşte prin războaie şi nenorociri, intocmai cum scrie la lege:

1.Cel ce bate pe tată sau pe mamă să fie omorat.
2.Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorat
3.Cine nu ascultă de preoţi, unul ca acela să moară.
4.Ziua de odihnă cel ce o va intina, va fi omorat
5.Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască
6.Tot cel ce se impreună cu dobitoc să fie omorat.
7.La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faceţi rău! Iar de le veţi face şi vor striga către Mine, voi auzi plangerea lor, şi se va aprinde mânia Mea şi vă voi ucide cu sabia, şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani.
8.Sabia s-a făcut ca să piardă pe cei necredincioşi.
9.Tot cel ce va munci in ziua odihnei va fi omorat.
10. Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri. (Dar ucigaşii pruncilor, ce atarnă peste ei?)
11. Cei ce se impărtăşesc cu nevrednicie, furand Sfanta Impărtăşanie, incă se fac vinovaţi de moarte.Despre ei zice Sf. Pavel: “Mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi şi o bună parte mor”.
Primul care a furat Sfanta Impărtăşanie a fost Iuda, fiul pierzării, care s-a spanzurat, a căzut din spanzurătoare de şi-a spart capul, a crăpat in două şi i s-au vărsat toate măruntaiele, luand astfel plata fărădelegii sale.

Deci, săvarşind oricare dintre acestea, nu facem altceva decat intoarcem ceasul unei primejdii neaşteptate, pe care nu alţii, ci noi ne-am starnit-o in cale.

Iată ce fel de lucruri trebuie să scoatem din noi şi dintre noi, că acestea aduc ceasul primejdiei de moarte şi sabia atarnă nevăzut asupra vieţii. Iar dacă, in loc de indreptare pentru care ne dă Dumnezeu oarecare vreme de răgaz, noi totuşi ne indărătnicim cu mintea impotriva voinţei lui Dumnezeu, se intamplă că, plinind măsura fărădelegilor, cade sabia şi se inplintă in capul care nu mai are minte.