View Single Post
  #80  
Vechi 02.04.2012, 04:01:48
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Despre efectele anticoncepționalelor

Cele mai noi variante de anticoncepționale cresc incidenta problemelor vasculare

In ultimii 20 de ani au fost lansate pe piață anticoncepționalele de „generația a treia", presupuse a fi mai sigure și mai ușor de tolerat decât predecesoarele lor.
Din păcate, s-a observat că acești progesteroni de generația a treia au mărit frecvența incidentelor vasculare localizate în picioare și plămâni, așa cum arată Medicina Genitală, în 2005. Aceasta mai ales la fumătoare.

Se pare că progesteronii de generația a treia cauzează mai multe suferințe cardiovasculare decât primele doua generații, deși dozajul a fost redus.

Motivul este profilul chimic al hormonilor artificiali în sine: sunt mai puternici ca totdeauna. Într-un articol publicat în februarie 2006 în revista medicală Contracepția, autorii au arătat că incidentele vasculare (cheaguri de sânge) la femeile care utilizau ultimele noutăți în materie de anticoncepționale erau și mai frecvente, riscul de incident vascular fiind cam de două ori mai mare comparativ cu versiunile mai vechi ale pilulei contraceptive.

Componenta progesteronică a anticoncepționalelor continuă să fie dificil de sintetizat pentru industria farmaceutică.

S-au obținut mai multe variate de progesteron, cele mai noi fiind denumite progesteroni de „generația a treia". Exemple de progesteroni de generația a treia sunt și clase de substanțe precum desogestrel (DSG), gestodin, norgestimat acetat (NORGAC).

Acum pe piață au apărut și progesteroni de generația a patra. Obținuți în laboratoarele industriei farmaceutice în ultimii ani, aceștia au nume care te fac sa te bâlbâi, de exemplu drospirenonă, dienogest, nesteronă, nomegestrol, trimegestron. Unul dintre ei, drospirenona, este un derivat al banalului diuretic numit spironolactonă și determină efecte secundare diferite de ale altor substanțe ce imita hormonii.

Aceiași hormoni artificiali au crescut frecvența incidentelor vasculare


Studiind efectele pe care terapia de compensație hormonală le are asupra accidentelor vasculare, viitorul pilulei anticoncepționale începe să capete culori întunecate. Studiul Centrului pentru Sănătatea Femeii publicat în 2003 a demonstrat în detaliu efectele hormonilor artificiali (modificați chimic) asupra femeilor în vârstă. S-a constat o creștere cu 41% a atacurilor vasculare în doar 5 ani de studiu.

Pilulele contraceptive conțin hormoni modificați chimic identici sau asemănători. Singura diferență este vârstă femeilor care iau pilule contraceptive sau medicamente de compensație hormonală. Pe măsură ce tot mai multe femei cărora li s-au administrat anticoncepționale ajung la menopauza, ar fi „interesant” de observat dacă incidența atacurilor vasculare „ține pasul”.

Cancerul ovarian

La un moment dat, medicii au crezut ca anticoncepționalele oferă femeilor și o relativă protecție împotriva cancerului ovarian. Primele studii arătau că pilulele ar fi redus riscul apariției acestui tip de cancer. Unele studii arătau efecte fabuloase, chiar după utilizarea timp de 10 ani.
Cu toate acestea, descoperirile respective au fost infirmate în timp. Cercetări recente, mai ales asupra femeilor în postmenopauză care utilizează ca terapie de compensație hormoni artificiali modificați chimic, dovedesc contrariul.

Ingerarea prelungită de estrogeni cauzează cancer uterin și ovarian


Se cunoaște de ceva timp că utilizarea prelungită a estrogenilor, fără a contrabalansa cu un progesteron, poate determina mărirea uterului și cancer endometrial. Același efect intens a fost observat și în cazul cancerului ovarian.

Terapia tradițională de compensare hormonală, care folosește exclusiv estrogen, prezintă risc semnificativ mai mare de cancer ovarian - cu 60%. Aceasta creștere masivă a surprins pe mulți cercetători. Deși știau că administrarea de estrogen singur este o sursă de probleme, nu se așteptau la un asemenea efect.


Dar și estrogen + progesteron a făcut să crească incidența cancerului ovarian

Chiar și femeile care utilizau o combinație de estrogen și progesteron au fost expuse unui risc crescut de cancer ovarian, cu 10%. Acest fapt a uimit atât de mult pe cercetători, încât au început să conteste rezultatele studiilor anterioare asupra presupusei protecții oferite de terapia de compensație hormonală împotriva cancerului ovarian.

Anticoncepționalele se bazează pe aceeași combinație estrogen + progesteron


Contraceptivele orale sunt o combinație de estrogen și progesteron. În trecut, se credea că progesteronul reduce probabilitatea survenirii cancerului ovarian, chiar și la femeile tinere. Dar publicarea în 2002 a rezultatelor studiilor Centrului pentru Sănătatea Femeii a spulberat speranța într-un asemenea efect al progesteronului.

Femeile tinere se confrunta cu aceleași riscuri?


Concluziile studiului privind riscul de cancer ovarian în cazul utilizării hormonilor artificiali se referă la femeile mai în vârstă, care au „beneficiat” de terapia de compensație hormonală. Susținătorii anticoncepționalelor continuă să crediteze studiile mai vechi asupra efectelor protectoare ale pilulei asupra femeilor tinere. Din nefericire, mai multe generații de femei care au luat anticoncepționale la vârste tinere intră acum în categoria cu risc crescut de cancer ovarian. Doar când acest grup de femei va fi luat în calcul vom ști cu adevărat care sunt efectele reale ale pilulei contraceptive asupra cancerului ovarian.

Predicție: Anticoncepționalele orale măresc riscul de cancer ovarian


Să nu fiți surprinși când societatea medicală își va schimba iarăși părerea, dându-și seama că pilulele contraceptive sunt de fapt periculoase, și nu protectoare, în cazul cancerului ovarian. Ca și în alte situații în care societatea medicală a ieșit cu fața curată în privința așa-ziselor efecte benefice ale pilulei contraceptive.

Timpul va hotărî!!!

(Traducerea după situl http://www.ditchthepill.org/)
Reply With Quote