Romania..? Ce mai ziceti de Lazar, cel a patra zi inviat? “Domn’le e ingropat“. Si surorile: “daca ai fi fost aici“, “daca ai fi fost Tu, fratele nostru n-ar fi murit“. Asa este, il plangeau, credeau asta, dar in felul lor. Cand a zis: “unde l-ati pus?“. “Doamne, dar e de patru zile, miroase“. “Nu ti-am spus ca celui care crede toate ii sunt cu putinta?“. Zice: “crede!“. Dar in maniera in care ne-o cere El: “Crezi?“. “Cred!“. Nu ca juramantul militar de astazi, ca juramantul la medicina de astazi, nu [...] juramant tiganesc! Si intr-adevar erau patru zile, si intrase in putrefactie. Asa ca nu [doar] cum e acuma Romania. Poate sa fie si inundata, poate sa fie si facuta praf, daca Domnul Hristos zice: “ridica-te!”… Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:

“de-aceea sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe Cruce“.

Dar el stia, ca om care si-a asumat crucea: Crucea precede Invierea, si nu este Inviere fara Cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. “Nu-s sfintiti la timp“, “nu-s canonizati la timp“, “uitati, sunt luati peste picior de nu stiu cine“, “sunt neglijati de noi, de unii de altii“, dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo?


CU CE IL CASTIGAM FULGERATOR PE DUMNEZEU?

SA ARDA INIMA IN NOI…!

Daca dracu’ noteaza: “a-n jurat“, “a clevetit“, “a poftit” si asa mai departe, credeti ca Dumnezeu nu noteaza orice gand bun? Si mai ales sa stiti ca pe Dumnezeu nu-l castigam cu nimic decat cu o inima infranta si smerita. Dumnezeu ia aminte fulgerator la inima ta. Nu ne cere biruinte fratilor, ca nu sta in puterea noastra, ne cere o cainta autentica, o pocainta. Pe aia o primeste, fulgerator o primeste!
Sa intelegem pocainta ca inviere, sa intelegem pocainta ca solutie pentru Rai. “Unul daca se pocaieste cu adevarat in casa voastra…“, la asta se refera. Nu poti ajunge drept si purificat decat prin actul pocaintei. Iata ce avem de facut. Vrem sa regeneram tara, in lumina Adevarului vorbim. Realitatea e dezastruoasa. In biserica, in armata, in realitatea sociala e dezastru, in spitale e dezastru, in invatamant e dezastru. Dar Adevarul altul este. Ne raportam la Adevar. Indiferent cat vei patimi, indiferent cat te va costa. Avem nevoie de astfel de oameni. Realitatea: erau desfigurati, erau impuscati, aruncati pe strazi. Adevarul ce era? Se intarea ceata cereasca.
Parintele Iustin:

“Mai, cand a murit Parintele Arsenie Papacioc, am simtit ca mi s-a dus toiagul batranetilor mele“.

“Realitatea”, da? Dar imediat a continuat:

“Dar lasa, mai, ca fac ceata buna acolo sus“.

Vedeti ce-nseamna? Sa arda inima in noi pentru a fi in ceata aceasta a lui Hristos. Sa arda inima in noi sa fim batjocoriti pentru Hristos, sa arda inima in noi pentru Ortodoxie, sa arda inima in noi pentru istoria sfanta a tarii, sa arda inima in noi pentru un paraclis. Nu trebuie nimenea sa stie. Sa te inchizi in camera ta, acolo. “Tu cand te rogi, roaga-te in ascuns”, adica in inima ta,” in duh si-n adevar“.


Si daca situatia o cere, cine are duh de marturistit, va marturisi, si stie si ce va patimi. Fiecare sa faca ce are in dreptul lui de facut. Avem o singura misiune, sa avem o pocainta cum ne-o cere Domnul, la locul nostru, si unde ne aflam fiecare: calugarul-calugar, mama-mama, tata-tata, indiferent ce spun unii si altii. Poti sa ajungi o otreapa in ochii societatii, poti sa ajungi ca o carpa lepadata, sa nu ajungi in ochii lui Dumnezeu. Ca toti lepadatii si sfartecati si prigonitii… [...] Ca cine ia o cale din asta a curajului, vai de mine ce este pe el.. Dar “nu va temeti turma mica, Tatal vrea sa va dea voua imparatia“. Privind la Hristos am putea sa strapungem aceste neputinte.
Pocainta iti da foc in inima, pocainta iti da curaj, pocainta alunga metodele omenesti de a solutiona problemele tale,pocainta te poarta pe alte meleaguri de perceptie si de simtire. Pocainta atrage harul lui Dumnezeu care este invincibil, si asta este scopul nostru, mila Lui, adica harul Lui. Si unde e harul lui dumnezeu, nu va ingrijiti ce veti spune, ce veti raspunde. Dar fiti atenti sa intelegem tot in planul Adevarului, nu al realitatii. Realitatea: “Si veti fi dati si de frati, si de parinti, si de rudenii. Si unii dintre voi veti fi dati la moarte“, [...] “dar nu va temeti, ca va voi da gura si intelepciune si veti raspunde la toti potrivnicii vostrii“. Si s-au convins toti. Dar nu-nseamna ca o sa va scutesc. “Par din capul vostru, nu se va clinti fara stirea mea“.

Pentru omul care se pocaieste nici nu poate sa se prezinte la Dumnezeu tuns, ras, frezat, nu merge in maniera asta sa intram, ca martorii lui Iehova, stiti sa intram cu mieluseii, in turnul de veghe. Nu! Ma uitam: ce sa spun la oamenii acestia, sunt calugar. Stiti, calugarul si baia, calugarul si oglinda, calugarul si masina. Incercati in familie sa faceti pe calugarul: “nu ma mai spal, am inchis baia“, “stiti televizorul nu-l mai am de mult parinte, dar sa stiti ca…“. “Domn’le vezi unde esti“. Si invers, calugarul a inceput “mai las-o mai asa ca-s imputit“, “mai ies in societate“, “unde sa merg cu jaful ala de Logan, mai iau un Audi A4 mai bun“. Vezi, si incepe fiecare sa fie altfel. Sa nu luam fiecare modul de viata al celuilalt. De aceea vreau sa zic, sa nu confundam, sa mergem pe caile acestea pe care le-au lasat Sfintii Parinti. Dar e greu, asta cere eforturi si suferinta. Dar numai suferinta e singura catedra, suferinta deschide ochii, suferinta te autentifica, suferinta te aseamana cu Hristos. Cruciat - suferinta prin cruce, nu altcumva.