De aceea, oamenii in tara asta, dandu-si seama de valoarea pocaintei, au indraznit pentru… “Doamne, ti-am dat cei mai buni fii ai neamului“, zice. A cautat suflete curate, suflete pure, care cautau un proces de transformare launtrica, in care sa vieze cele mai frumoase si mai pure calitati de roman, de crestin - “primeste jertfa lor“. Iata constiinta inalta! Numai ca oamenii astia nu erau priceputi, astia sunt prigoniti, aruncati, pentru ca pocainta presupune efort, de a renunta la voia ta, la placerea ta, la gandul tau, efort pana la suferinta, si o suferinta de durata.

Spunea Parintele Arsenie Papacioc:

“suferinta – singura catedra suprema de teologie“.

Daca o spun eu, par caraghios.


Ati vazut, Parintele Calciu Dumitreasa spunea:

“credeti-ma, ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta“.

Parintele Iustin Parvu:

“tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“.

Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate. Iata ce diferenta intre un ascet, intre un calugar, intre un duhovnic, intre unul care patimeste [si unul care nu]. Pe cine iubeste Dumnezeu il incearca, Dumnezeu stie de dinainte, dar tu sa nu te indoiesti ca esti pe calea cea buna. Asadar nu ne e rusine sa nu cautam la toate “transcendentalismele” astea, sa nu cautam la toate maimutarelile astea, nu trebuie sa tradam ca iubirea, iubirea, iubirea... E “iubirea” desprinsa de adevar, “iubirea” desprinsa de pocainta.
Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii. Pocainta te face sa distingi intre realitate si Adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului. Un om care se pocaieste nu-l intorci tu de la ale lui.

Asadar sunt si trepte de pocainta. Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui. E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constitutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei.