NE URASC PENTRU CA AM RAMAS ORTODOCSI: VOR SA NE SCOATA DIN HAR, DIN POCAINTA!

Caci si treptele de pocainta difera.. Si ma gandeam sa vorbesc de Pateric, ca sunt acte de pocainta acolo care te misca… Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu, nu-l mai avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura. Vedeti, e foarte greu astazi, ca s-a pervertit mintea. Daca vrei sa te duci sa cumperi o imbracaminte mai serioasa, mergi un Km pe un Km, cum sunt magazinele astea uriase acuma, si cutoate astea nu poti sa gasesti o pereche de pantofi cum trebuie, nu gasesti, sunt numai ciudatenii. E greu sa mai gasesti un om care sa mai ilustreze o carte in duh ortodox, e greu sa mai gasesti un regizor care sa caute sa redea un mesaj ceva, nu! Sunt crescuti in alte scoli. Ei cauta alta culoare, alta forma, si atunci vezi numai forme numai ciudatenii, sunt foarte multe. Pacatul e inoculat… Si noi am mers impreuna cu ei, “fratii nostri” – de unde si pana unde? -, si am iesit din hotarele ortodoxiei pentru ca am facut aceste abateri. Si atunci, din cauza asta, adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine: o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin sa mai iesi cand vezi ce mai vorbesc pe strada, mai mult se ling decat se saruta in mijloac de transport. Si vedem ca Mantuitorul se retragea noaptea.. Si o sa fie o necesitate sufleteasca. Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il cheama la treapta lui si unde se afla. Am vrut sa va spun iata, pocainta presupune sa iei cuvantul lui Dumnezeu asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa mintea unora sau altora, ci dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie. Asta este foarte important. In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand stii ca ai gresit fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu.La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu sotia ta“, “uite ce-am facut:, si invers. Nu, nu, nu! Nu trebuie sa o iei numai dupa mintea ta. Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotrivi: “parinte, mi-e si rusine sa va spun ce am facut“, “nici nu mai vreau sa calc pe acolo“, “Doamne, sa nu cumva sa ma lasati!”, “nu cumva sa-mi inchideti usa“, arata puterea de lupta, arata impotrivirea la pacat, ura fata de ce ai putut sa faci. Deci adevarata penitenta vine dintr-un sentiment insotit nu numai de cainta, ci si de impotrivire la pacat, din dorinta de indreptare: “Doamne, iarta-ma!“, si vrei sa-ti indrepti viata si vrei sa dovedesti lucrul acesta. Spovedania, dezlegarea de sub epitrahil, canonul pe care il faci, legatura statornica cu Biserica. De-aia si Domnul Iisus Hristos ne-a aratat cum sa plangem – iata, femeia care plangea cu lacrimi -, cum sa staruim in biserica in rugaciuni, si mai ales, am spus [...], toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara El nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. De aceea, adevarata pocainta inseamna intoarcerea cu trup si suflet la Dumnezeu, la acea invatatura pe care ne-a dat-o. De ce ortodoxia s-a pastrat cu atata sange? Pentru ca toti, si uitati-va la istoria poporului nostru, ne-au urat pentru ca am ramas ortodocsi. Ne-ar fi vrut protestanti Europa, ne-ar fi vrut catolici, ne-ar fi vrut neoprotestanti, ne-ar fi vrut in fel si chip, pentru ca am ramas ortodocsi, cata ura! De ce atata ura, de ce atata umblatura? Pentru ca asta vor, in fond: sa ne scoata din credinta, sa ne scoata din har, sa ne scoata de sub lucrarea pocaintei. Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonilor.

Vai de mine, ce a facut Maria Egipteanca? Si ce nu se bucurau [demonii] in privinta ei… A terfelit-o pe ea, dar a terfelit atatia cu ea. Jubila [diavolul]! Frumusetea care a facut-o Dumnezeu – ca [diavolul] n-a creat nimic si n-are nimic [al lui] – , a facut sa fie pricina de pacatuire si sminteala cu atatia! Va dati seama? Ajungem in punctul in care oamenii mergeau la Ierusalim la Sfanta Cruce ca sa se inchine. S-a urcat pe vapor si a daramat toti barbatii aia in pacat. [...] Va dati seama, pe toti i-a facut praf si ce nebunii n-a facut, ca avea sa spuna mai tarziu. Jubila dracul! Si cati n-a daramat, prin ea. Dar, iata, pentru cei pacatosi a venit Mantuitorul Hristos! Iata puterea transfiguratoare a pocaintei, iata puterea aceasta! Si ajunge, efectiv, in fata Sfantului Mormant nu poate sa inchine, si face fagaduinta in fata icoanei Maicii Domnului, ca urmare a mustrarii de constiinta, ca “stiu de unde mi se trage“. Va dati seama? Toti au auzit de Hristos. Chiar daca neaga, ca n-au de-a face, toti stiu. [...]

A ajuns sa faca fagaduinta, a intrat si pe urma s-a dus sa se pocaiasca. Cat avea sa se chinuiasca, cat a patimit? N-a parasit terenul de lupta. La ce inaltime a ajuns Sfanta Maria Egipteanca?! Urla, se cutremura iadul. Daca n-ar fi trecut prin pacatele astea – nu inseamna sa justificam -, n-ar fi o pocainta pe masura, ca pocainta presupune si o lupta pe masura pacatului care s-a facut. Iata, ce zice dracul? Daca stiam eu ca ajunge in halul asta, ca o intarat atat de tare impotriva noastra, daca stiam eu ca se caieste atata si plange atata, daca stiam ca atat de mult se indarjeste, o lasam mai moale, ii dadeam un sot mai bun, mai scapam un avort, ii mai dadeam un serviciu, mai se certa cu o colega, mai se dracuia, mai o duceam in societate, mai boteza pe unul, mai spovedea aci, o bagam la sectari, stiam eu, o luam altfel, dar n-ajungea Maria Egipteanca. Era o scriitoare buna, era o imparateasa, dar nu era Maria Egipteanca. Puterea pocaintei!

Talharul de pe cruce a vazut primul raiul. De aceea, ochi si urechi la valoarea pocaintei care rezulta din Evanghelie, si pe care Domnul Hristos o subliniaza.