Pocainta o intalnim de la primul om. Cand e vorba de pocainta inseamna ca e vorba de cadere, inseamna ca e vorba de cainta si de indreptare. De la Adam intalnim notiunea de pocainta. Acest minunat om, aceasta faptura facuta dupa chipul lui Dumnezeu, asezata intr-un loc atat de bine intocmit, Paradisul, atunci cand a calcat porunca lui Dumnezeu in urma ispitirii, intalnim in Scriptura cateva aspecte in legatura cu atitudinea sa. Cand a pacatuit Adam si Eva s-au cait: “Am gresit”. Adam a avut un gand de cainta pe care nu l-a mai avut pana atunci. A avut un simtamant de vinovatie: nu-i bine ce-am facut, vai ce-am facut! A simtit apoi, a realizat ca nu e bine ce a facut. A simtit vinovatie, ceea ce n-a simtit pana atunci, si s-a rusinat, s-a ascuns: e prima fuga de Dumnezeu. Pacatul indeamna la fuga de Dumnezeu. Asa o sa fie pana la sfarsitul lumii. Veti cunoaste oameni care fug de Dumnezeu, fug de Biserica. Acestia sunt oameni sub pacat.

Pocainta este tocmai atitudinea aceasta care presupune cainta, recunoasterea faptului, si lupta de indreptare a mea, a faptelor mele, a gandurilor mele, vizavi de ce? De adevarul in care am fost creat si alcatuit.
Intalnim sentinta lui Dumnezeu: afara! L-a data afara din rai. Afara! Nu ca sa vezi, ca daca te mai prind o data. Nu! Afara! Dumnezeu S-a manifestat ca dreptate si bunatate inca de la inceput. Afara! L-a dat pe usa afara cu blestem si cu consecintele pacatului. I-a fagaduit Mantuitorul, dar iata starea lui Adam.

Tot Vechiul Testament, am spus asa despre primul Adam, si sa intelegem ca la toate popoarele sentimentul caintei, al parerii de rau si cu actele penitentiale care caracterizeaza vinovatia omului, le vom intalni la toate popoarele, in toate religiile. Numai ca sunt diferente. Si vreau sa ajungem la crestinism, ca sa intelegem notiunea de pocainta in planul crestin, pocainta evanghelica, care ne intereseaza pe noi, ca taina adusa de Domnul nostru Iisus Hristos. Dar pocainta ca sentiment si ca act ritualic de indreptare o vom intalni atat in Vechiul Testament, cat si la toate popoarele.

In Vechiul Testament proorocii au avut indeosebi misiunea de a aduce oamenii la Dumnezeu. Au fost acei oameni inzestrati cu un har deosebit, cu putere de a exprima voia lui Dumnezeu catre popor, de a le spune ceea ce au de facut in vederea indreptarii vietii dupa voia lui Dumnezeu, dar si ceea pot sa pateasca in caz ca ei nu vor asculta de Dumnezeu. Intotdeauna intalnim si aspectul acesta. Si la Adam, intru inceput, si profetii la fel, indemnau oamenii permanent la pocainta, si in cadrul poporului ales, daca e sa venim asa pe firul istoriei, dar le spuneau si ce vor sa pateasca in caz ca nu vor asculta de Dumnezeu. Dumnezeu vorbea prin oamenii aceia: daca veti crede in Mine, daca Ma veti asculta. Daca nu veti crede in Mine si nu Ma veti asculta, sabia va va manca. Iata, ori bunatatile pamantului ori sabia. Doua situatii: omul cand merge spre Dumnezeu merge spre binecuvantare sau merge impotriva voii lui Dumnezeu…

Apoi vreau sa explic ce inseamna conditia omului in pacat si posibilitatea lui de intoarcere. Mergand pe firul istoriei ajungem la Sfantul Ioan Botezatorul.
Actele penitentiale din Vechiul Testament, in ceea ce priveste cainta, care este numai o forma a pocaintei, o treapta ai ei – nu trebuie sa ne oprim doar la cainta. In Vechiul Testament intalnim indeosebi mai mult acte ritualice si acte de sentiment, dar nu ne aflam sub imperiul harului. Si de aceea trebuie sa intelegem si diferenta intre pocainta Vechiului Testament si posibilitatile pocaintei care s-au deschis in Noul Testament, ce-a adus nou Hristos si ce gasim in Biserica intemeiata de El. In Vechiul Testament la fel, gasim la profeti, vedem indemnuri diferite sub anumite aspecte doctrinare, unde au gresit ei, psihologice, cum este sentimentul – iata pacatul si consecinta lui sufleteasca, nelinistea -, social, moral – consecinta pacatului la nivelul intregii comunitati. Indemnul la pocainta era la nivel de persoana, dar si la nivel de colectivitati, de cetati, de neamuri. Mii, zeci de mii, ati vazut daca nu se pocaiau ce aveau sa patimeasca. Este cutremuratoare istoria Vechiului Testament, dar este neaparat de citit ca sa ne dam seama si, care constituie o pregatire pentru venirea Mantuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, acte de cainta, de parere de rau: ruperea hainelor era o forma de cainta, smulgerea parului, a barbii, era o forma de pocainta, imbracarea in sac, punerea de cenusa in cap sau tarana, izolarea, pana la alte forme.