Totuşi, dincolo de aceste plăsmuiri ale imaginaţiei, sunt şi cauze reale, după părerea mea, şi subscriu la cele scrise de Mosh-Neagu.

Dincolo de mărturiile unor persoane foarte credibile, cum ar fi Regina Ana, însuşi Domnul atestă existenţa lor, atunci când apostolii (nu pentru prima dată, căci pe mare au crezut că văd „nălucă”) credeau că văd duh: „Veniţi şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine că am”.

Biserica ia în serios existenţa lor şi, atunci când cineva le semnalează prezenţa, face slujbe (rugăciuni) pentru liniştirea sufletelor lor. Îmi amintesc de un caz, parcă prin Făgăraş, unde, în apropierea unui sat localnicii întâlneau adesea soldaţi cu raniţe în spate. Cercetându-se, s-a aflat că într-unul din cele două războaie mondiale acolo avusese loc o luptă teribilă şi o întreagă companie a murit. După ce s-au făcut slujbe pentru sufletele lor, s-au liniştit şi n-au mai fost văzuţi.

Poate că, mai ales când moartea e năpraznică, luat pe neaşteptate, omul nici nu-şi dă seama că a murit şi sufletul continuă (încearcă) să se comporte ca şi cum ar fi încă în trup.