Citat:
În prealabil postat de alinamaria
Iarta-ma, poate crezi ca am vrut sa te iau in ras cu intrebarea de mai sus. Dar ea a fost adresata cu toata seriozitatea de care sunt capabila la ora asta. Si nici sa te smintesc n-am vrut. Eram doar curioasa...
|
Poate nu este online sau nu mai citeste acest topic. Asta e ca in romanul "Patul lui Procust", cand doamna T. afla, la moartea suspecta a lui Fred, ca, de fapt, a iubit-o mereu, numai ca nu a vrut sa i-o arate niciodata. Dar ce folos ca a aflat, ca oricum era mult prea tarziu...
Sa stii ca si eu m-am rugat foarte mult timp, in vremea adolescentei, sa fiu iubita de X. Nu cred ca mi-a indeplinit dorinta, slava Domnului! :) Dar remarcam ca in zilele in care ma rugam pentru asta, X se arata mai dragut cu mine decat de obicei, dar cred ca astea erau doar impresiile mele, ca tare obsedata mai eram :)). Dumnezeu nu calca peste liberul arbitru. Adica nu e destul ca vrei tu, trebuie sa vrea si el... si chiar daca amandoi se iubesc, nu-i destul. Cunosc cupluri care s-au despartit, desi se iubeau amandoi foarte mult, si cupluri care au rezistat, desi nu i-a unit niciodata vreo iubire mareata. Dar deja am inceput sa o iau pe aratura!
Cum a zis cineva, Dumnezeu nu e tonomat de dorinte, bagi o rugaciune, primesti indeplinirea unei dorinte (sau, cum spunea N. Steinhardt, ia paraua, na sarmaua), desi mai functioneaza si asa, din preamulta Sa iubire. Dar raportul corect asta este: noi trebuie sa ascultam de El, nu El de noi.