Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Postul și necazurile, bolile purtate cu răbdare sporesc puterea rugăciunii, pentru că în suferință și foame sufletul se smerește și se înmoaie, devenind permeabil harului. Inima este împietrită atunci când omul (sau cei pe care-i iubește) nu duce lipsă de nimic.
|
Toata rugaciunea este bine-venita, dar eu am observat ca atunci cand nu-mi pot desprinde gandul de la necazul cuiva (mai ales strain, pe care poate nu l-am vazut niciodata) si sunt cu adevarat mahnit in sufletul meu, simt ca rugaciunea curge altfel si ca Dumnezeu sigur o asculta. Cand ne rugam pentru noi, parca e o tanguire si tot ne vine sa ciulim urechea si sa ascultam, nu cumva vom auzi: "Ce te tot plangi atata de soarta ta? Du-ti Crucea cu demnitate si nu mai tot cere ca stie Dumnezeu ce-ti trebuie, dar si ce meriti."
Fara indoiala ca rugaciunea pentru aproapele ne mantuieste mai degraba decat rugaciunea pentru noi insine. Eu asa cred.