Cu adevărat bietul Francisc de Assisi a fost sărăcuț. Pentru o clipă de desfătare murdară și deșartă în mândrie (că a fost ca Hristos) a pierdut îndulcirea din veșnicie cu Hristos cel smerit.
Și, bietul de el, nu are timp să-și pună problema de a ierta sau nu pe ortodocși fiind absorbit, întru adâncul inimii sale de smoală, de hula sa, fiind uimit de nemulțumit, că nu este pe tronul Sfintei Treimi, în locul sau cel puțin lângă Fiul lui Dumnezeu, (cum i se pare lui că i s-ar cuveni) nevrând să-i slujească unui Dumnezeu care nu este ca el, mândru, ci Atotputernic și Atotcuprinzător în smerenia Sa.
Nu i-a plăcut smerenia, împreună viețuirea cu Cel smerit, pe pământ, ci a vrut să-L înlocuiască cu falsa sa smerenie artistică, (cea mai vicleană formă de mândrie a lui antihrist) și murind în această stare s-a hotărât să-L respingă pe Hristos, adevărata smerenie, fără de pocăință, pentru vecie.
De aceea noi ortodocșii, deși cuprinși de milă față de el, nici nu putem a ne ruga pentru mântuirea lui, fiind următori Domnului nostru, care deși:
"1Ti 2:4 voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină."
cu toate acestea, respectând alegerea fiecăruia, nu se roagă pentru toți ci doar pentru aceia pe care Tatăl i I-a dat:
"Joh 17:6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. [...]
Joh 17:9 Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. "
Iar Tatăl I-a dat numai pe cei care și ei îl doresc, în deplina lor libertate, pe Hristos cel smerit:
"Joh 1:12 Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,"
Iar pentru ceilalți nu se roagă fiindcă ei nu vor să se unească cu El iar Domnul nu-i silește nici măcar cu rugăciunea, pentru că ei nu caută smerenia ci slava de la oameni, ca și bietul de Francisc, neiubind de fapt pe Dumnezeu, decât poate pentru a fi admirați de câțiva înșelați ca și ei:
"Joh 5:41 Slavă de la oameni nu primesc;
Joh 5:42 Dar v-am cunoscut că n-aveți în voi dragostea lui Dumnezeu.
Joh 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.
Joh 5:44 Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați? "
având de fapt un alt tată decât Dumnezeu, nu pentru că nu i-a făcut și pe ei Dumnezeu, ci pentru că ei nu-l vor pe Dumnezeu ca Tată ci doar pe cel de o poftă a mândriei (minciuna cea mai ridicolă) cu ei:
"Joh 8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. "
Redăm acum icoana lui Francisc pentru a se convinge tot privitorul că are fizionomia unui om înșelat prin hule:
Adresa url:
http://upload.wikimedia.org/wikipedi...Franziskus.jpg
Această icoană este făcută nu mult după moartea lui (1226) de către un fan de al lui:
Giovanni Cimabue, 1278, din descrierea apropiaților lui Francisc. Surprinde câtă asemănare o are cu descrierea Sfântului Paisie de la Neamț despre fizionomia unui om cuprins de hule:
Mai era un părinte acolo aproape petrecând la liniște
Si acesta de multă vreme foarte tare-se supăra de duhul hulei.
Și este acest duh preacumplit. Se năpădește asupra omului cu
gânduri pângărite și hulitoare asupra lui Dumnezeu, asupra
Sfintei Treimi, asupra Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei și
pururea Fecioarei Si Maicii lui Dumnezeu Cuvântului Si asupra
preasfintelor Si preacuratelor Si de viață făcătoarelor Taine Si
asupra altor lucruri sfinte și dumnezeiești, când vine cineva în
oareșicare cunoștință dumnezeieștilor scripturi. Si întru oareșicare
măsură a lucrării faptelor bune, dupre cum zice Sfântul
Marco Pustnicul. Și din pricina aceasta atâta slăbise încât
numai chipul Si umbră de om era. Pentru că se și înfrâna
foarte, socotind cum că din mâncare și din neînfrânare i se
întâmplă lui aceasta. Și la nimenea nu îndrăznea să mărturisească
acele gânduri de rușine și pângărite, pentru
cd vicleanul acela duh, după ce cădea asupra lui cu acele gânduri,
apoi pe urmă năpădea și cu rușinea, ca să nu mărturisească la cineva din duhovnici, ca să nu se tămăduiască.
Autobiografia unui stareț, pagina 205.