Citat:
În prealabil postat de Lucian008
Unii asa considera. Iar omul care atunci cand are probleme, in loc sa se intoarca la Dumnezeu cu adevarat, cauta sa il "dribleze" prin superstitii de genul "Ce trebuie sa fac pentru ca sa imi iasa?". Iar cand nu ii iese, pentru ca, asa cum a fost bine precizat inainte Dumnezeu nu este un tonomat cu dorinte, omul spune ca l-a abandonat Dumnezeu si nu face decat sa intoarca (fals) moneda.
Si ca sa nu ma acuze nimeni ca sustin ca le stiu pe toate si ca vorbesc din teorie, stiu atat de bine cum e sa iti doresti mult ceva (lucruri lumesti), atat de mult, si totusi sa nu am acel ceva. Si da rugaciunea e buna. E bine sa faci rugaciuni si acatiste, dar acestea nu sunt garantul implinirii dorintelor. Nu exista Sfanta Taina a implinirii dorintelor.
|
Bine si frumos ar fi,ca cei care au ajuns la alte inaltimi ale duhovniciei sa le explice frumos si celor care mai bajbaie inca.Pana la urma toti avem un start de la care plecam.
Mie nu-mi este jena sa recunosc ca asa il intelesesem si eu pe Dumnezeu,ca pe un duh pe care-l accesezi la nevoie;adica duhul era pus in slujba noastra si nu invers.Acest fel de gandire si-a pus amprenta pe adolescenta mea,cand ma comportam ca un copil rasfatat si irascibil,insa incepand cu 20 de ani lucrurile au capatat o alta dimensiune.
Lucrurile sunt intelese gresit...de pilda am intrebat pe cineva(nepracticant,dar botezat)de ce nu incepe sa se roage,cel mai propice timp fiind inainte de culcare?Cu cea mai mare sinceritate si naivitate mi-a raspuns ca nu-i place sa-i ceara diverse lucruri Lui Dumnezeu,caci viata sa este satisfacatoare si se multumeste cu ce are!