Poate pentru că, de fapt, ea ne găseşte pe noi. Căutarea obsesivă a iubirii, a afecţiunii din partea celorlalţi, nevoia de a fi iubit e o himeră după care, alergând, îţi poţi irosi toată viaţa. Dar deschizându-te către Dumnezeu şi către ceilalţi, punându-te la dispoziţia Lui, oferindu-ţi viaţa şi uitând de sine în relaţia cu El, iubirea (adevărată) te va găsi ea. E unul din multele paradoxuri ale creştinismului: te regăseşti cu adevărat numai atunci când renunţi la tine pentru altcineva.