View Single Post
  #62  
Vechi 09.03.2012, 14:24:20
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

5. „Nenăscutul nu este o persoană, are o viață fără sens. Are doar câțiva centimetri și nici măcar nu gândește. E ceva mai avansat decât un animal și, oricum, cine ar spune că oamenii au un drept mai mare de a trăi decât animalele?”
5a. Statutul de persoană este definit prin apartenența persoanei la specia umană, nu în dependență de un anumit stadiu de dezvoltare din cadrul acestei specii.
5b. Statutul de persoană nu înseamnă mărimea, deprinderile sau nivelul de inteligență al persoanei.
5c. Statutul copilului nenăscut trebuie determinat pe o bază obiectivă nu de definiții subiective ale persoanei sau care servesc propriilor noastre interese.
5d. Este un fapt științific că procesele de gândire se află în dezvoltare la copiii nenăscuți.
5e. Dacă valoarea unui copil nenăscut poate fi comparabilă cu cea a unui animal, nimic nu ne-ar putea împiedica să comparăm valoarea unui adult cu cea a unui animal.
5f. Chiar dacă cineva crede că oamenii nu sunt mai buni decât animalele, de ce s-ar îngrozi la omorârea unui mic animal și ar recomanda uciderea copiilor nenăscuți?
5g. Este periculos ca oamenii care dețin puterea să fie liberi să decidă dacă viața celorlalți, fără putere, are sens.
5h. Argumentele împotriva statutului de persoană a nenăscutului sunt ascunse în raționalizare și negare.

6. „Un făt nu este o persoană până la implantare sau până în momentul în care mișcă, sau când respiră pentru prima dată. Atunci își dovedește viabilitatea”.

6a. Implantarea reprezintă o condiție a statutului de persoană numai dacă localizarea, nutriția și interacțiunea noastră cu alții ne face umani.
6b. Mișcările copilului nenăscut reprezintă o condiție a statutului de persoană a acestuia numai dacă realitatea sau valoarea cuiva depind de faptul că au fost observate de ceilalți.
6c. Viabilitatea este un concept arbitrar. De ce nu am asocia atunci statutul de persoană cu bătaia inimii, undele creierului sau cu orice altceva?
6d. Punctul de vedere asupra viabilității se schimbă deoarece ea depinde de tehnologie, nu de copilul nenăscut în sine. În final, copiii pot fi viabili chiar din momentul concepției.
6e. Într-un sens mai larg, mulți oameni născuți nu sunt viabili deoarece sunt incapabili să supraviețuiască fără a depinde de ceilalți.
6f. „Respirația” copilului, inspirarea de oxigen începe cu mult înaintea nașterii.
6g. Neajutorarea sau dependența cuiva ar trebui să ne determine să-l protejăm, nu să-l distrugem.
7. „Evident că viața începe la naștere. De aceea ne serbăm ziua de naștere și nu ziua concepției și atunci de ce nu există funeralii, în cazul pierderilor de sarcină?
7a. Recunoașterea zilei de naștere de către oameni este culturală, nu științifică.
7b. Unii oamenii obișnuiesc să-și înmormânteze copiii din sarcinile pierdute.
7c. Funeraliile reprezintă o exprimare a atașării subiective a noastre de cei care au murit, nu o măsură a valorii lor adevărate.
7d. Nimic din ceea ce are un copil după naștere nu-l face mai deosebit de cum arăta el înainte de naștere.
8. „Nimeni nu poate ști cu adevărat că viața umană începe înainte de naștere”.
8a. Copiii știu că viața umană începe înainte de naștere.
8b. Femeile însărcinate știu că viața umană începe înainte de naștere.
8c. Medicii știu că viața umană începe înainte de naștere.
8d. Medicii de avorturi știu că viața umană începe înainte de naștere.
8e. Feministele știu că viața umană începe înainte de naștere.
8f. Societatea știe că viața umană începe înainte de naștere.
8g. Mass-media știe că viața umană începe înainte de naștere.
8h. Cei care sunt „pentru alegere”(pro-choice) știu că viața umană începe înainte de naștere.
8i. Dacă nu putem ști că viața umană începe înainte de naștere, cum putem ști că ea începe la naștere sau mai târziu?
Reply With Quote