[Mosh-Neagu]

Sa presupunem ca un om sarac sau din clasa mijlocie, reuseste intr-un fel sau altul sa ajunga la o stare materiala relativ buna care sa-l scuteasca de grija zilei de maine atat pe el cat si pe cei din familia lui. Ce va face acest om? Va multumi de trei ori pe zi lui Dumnezeu pentru bunastarea lui, sau isi stabileste niste tabieturi din care nu mai reusesti sa-l mai scoti? Nu cumva va sta cat e ziulica de lunga cu telecomanda in mana schimband canalele dupa dispozitia de moment? Nu cumva, in loc sa arda de dorinta sa cunoasca locuri sfinte si sa faca milostenie, isi programeaza excursii in locuri exotice avand dorinte nu tocmai ortodoxe?
Dar haideti sa nu mergem pana acolo, ci sa privim, nu omul ci societatea. Intr-o societate in care nu prea exista griji, omul nu mai merge la biserica. Priviti catre Franta sau Marea Britanie spre exemplu: Zeci de biserici s-au transformat in cladiri de locuit sau mai grav, in cluburi de noapte, cazinouri sau case de dezmat, unde desfraul si drogurile sunt cea mai mare atractie. Putini sunt cei care se mai roaga, si o fac formal, nu simt nevoia sa mearga acolo unde Mantuitorul ne cheama pe toti. In toate aceste tari care au ajuns demult la un inalt nivel de... civilizatie, manastirile aproape au disparut, iar omul crede ca duce o viata tihnita fiindca asa trebuie si fiindca merita. Dumnezeu este scos din aceasta ecuatie. De aceea atatea case bantuite care fac obiectul multor reportaje mai ales pe Discovery. Oamenii aceia n-au avut parte nici in viata de Dumnezeu, si nici dupa moarte nu a facut nimeni nimic pentru sufletele lor.
In principiu, bogatia este o cruce mult mai grea decat saracia. Mintea iti este mult mai ocupata sau mai tulburata si marea majoritate a celor bogati devin victime sigure ale vrajmasului care are instrumente din belsug pentru inselare. Era o pilda cum ca un sarac a murit si dupa ce a fost luat in primire, ingerul i-a spus ca va merge in Rai, dar pe undeva pe o usa mai din dos, iar acum trebuia sa stea linistit intr-un colt fiindca toti sfintii se pregatesc sa faca o primire deosebita unui om bogat. Atunci saracul s-a revoltat: "Pai cum mai vine asta? Eu credeam ca aici nu exista coruptie. Toata viata ma uitam la bogat cat de bine o duce si nu-i lipseste nimic, in timp ce eu sufeream de frig si de foame." "Adevarat - a zis ingerul - dar trebuie sa stii ca in Rai ajunge foarte rar un om bogat, iar cand ajunge este sarbatoare mare si este primit cu tot alaiul. Acum este unul dintre acele momente care nu le intalnim prea des."
Asadar, daca starea noastra materiala este mai mult decat indestulatoare, fara sa fi avut nimeni de suferit de pe urma noastra, si nu intelegem ca avem datoria sa-l imbracam pe cel sarac, sa-l hranim pe cel flamand si sa-l cercetam pe cel bolnav sau in necaz, si daca bogatia noastra ne orbeste si uitam cui datoram tot ce avem si cum trebuie sa multumim, atunci directia nu poate fi decat una singura.
Viata e scurta si totul este trecator si atat de relativ...