Prima data cand am stat de vorba, ca sa zic asa, cu un martor a fost cu matusa mea, cea despre care am scris ca apartine acestei secte, dar eu nu stiam acest lucru.
Este pensionara de multi ani, iar cand a lucrat a fost asistenta medicala, una chiar foarte buna si constiincioasa.
In sfarsit... m-am intalnit pe strada cu dansa, eu fiind la o oarecare vreme dupa ce fiica mea nu mai era... Mintile mele nu prea erau pe-acasa, oricum nu adunate si nici multa vreme dupa aceea nu prea gaseam nici un rost in nimic din jurul meu, totul era inutil. La ce bun? N-a fost usor...
Stand de vorba cu dansa, a inceput sa ma "incurajeze" dar intr-un mod cu totul inedit, ciudat pentru mine, in nici un caz nu mai auzisem astfel de lucruri. Nu-mi amintesc chiar tot, dar cand i-am zis ca fiica mea e in ceruri, e la Dumnezeu, mi-a dat o replica halucinanta: ce ceruri? e in pamant! nu exista nimic dupa moarte, ceva de felul asta. Acolo in pamant pana la judecata!
Eu am ramas traznita, mai tarziu am povestit uneia din surori ce conversatie am avut cu matusa, iar sora-mea m-a dumirit zicandu-mi: apoi tu nu stii ca matusa a trecut la martori?
Nu stiam, cum nu stiam (si prea multe nu stiu nici azi) cum e aceasta credinta a lor...

Desi, asa cum am scris, am o cunostinta apropiata, la care tin si pe care o apreciez, care apartine lor, eu nu am intrebat niciodata ce si in ce cred ei, si nici nu vreau sa intreb, pur si simplu nu ma intereseaza..