Citat:
În prealabil postat de Kyrie Eleison
Caci iata, astfel citim:
"Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine știe ce joc, ce vicleim.
Domnul venise hotărît să bea paharul pînă la fund și să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, cînd se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deșerta paharul. Desigur, adaogă: facă-se voia Ta. Șovăiala totuși a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conștiință a învierii, natura omenească pare să fi covîrșit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor -, căci altfel nu s-ar fi auzit atît de firescul mi-e sete și nici atît de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?"
(Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)
sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...-m-ai-parasit/
Dumneavoastra sunteti cel care trebuie sa va informati inainte de a vorbi/scrie. Eu achiesez la parerea parintelui Steinhardt intrucat nu m-as putea considera mai intelept ca sfintia sa. |
Sincer nu doresc sa intru in polemica, dar cu tot respectul pentru parintele Nicolae Steinhardt (si fara a avea vreun exemplu in acest sens din Sfinti Parinti), Hristos nu a deznadajduit. Si repet argumentul: deznadejdea in Dumnezeu este un pacat. Iar Hristos nu a pacatuit.
Asa ca ii rog si pe ceilati, care au mai multe cunostinte, sa isi exprime parerea (argumentat cu invataturi de credinta sau scrieri ale Sfintilor Parinti) cu privire la acest subiect.