Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Pentru că suntem în Postul Mare și avem nevoie să ne salubrizăm inimile și începând de-acolo tot restul ființei de toate deșeurile și relele sufletești (printre ele și de angoasa singurătății), m-am gândit să inaugurez un subiect cu potențial ziditor despre experiențe pozitive în iubire și/sau căsătorie, mai ales că predominante pe forum, dar și în viață, par să fie mai degrabă exemplele negative.
Nu e vorba aici de laudă, ci de mărturisire întru folosul aproapelui care, poate, și-a împuținat nădejdea că lucrurile pot să meargă și bine între doi oameni uniți la un moment dat de o formă sau alta de iubire.
Există relații împlinite?
Rezistă ele uzurilor fizice și psihice ale persoanelor implicate?
Cum se pierde dragostea și cum poate fi recuperată?
Care e secretul reușitei voastre?
Povestește-ne experiența ta și acceptă să răspunzi la întrebările celor care n-au avut parte de așa ceva!
|
Sa incep eu, care nu am avut relatii implinite, in schimb am avut bucuria ca Dumnezeu mi-a trimis semne ca ma iubeste, atunci cand meritam mai putin.
Am avut si eu momente/ zile/ perioade in care am fost foarte indragostita, iar persoana care imi determina acele sentimente inflacarate le impartasea. Dar greseala a fost ca am fost prea atrasa de acea persoana/ de acele sentimente, imi pierdusem masura. Si asa am cazut intr-un pacat. Primele semne ca n-a fost bine au fost ca persoana respectiva nu mi-a mai raspuns asa cum doream, apoi m-am simtit cumva "pustiita", apoi mi-am lovit masina si am ramas fara bani. Imi cer iertare ca intru in detalii si ca fac o legatura intre lovirea masinii si pedeapsa lui Dumnezeu, dar asa am vazut-o eu...
In seara aia de sambata, spre dimineata de fapt, m-am trezit si m-am rugat cu lacrimi la Maica Domnului sa fiu iertata si sa fiu pazita de mai rau. Si sa ajung cu bine sa ma spovedesc. A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, parintele (duhovnic) ma astepta in fata altarului cu o fata luminoasa cum n-o mai vazusem pana atunci, cu bunatate si cu iubire... m-am simtit exact ca in parabola fiului ratacitor... Ne-a spus sa ne rugam oricand, ziua sau noaptea, numai sa ne rugam... Sunt convinsa ca rugaciunea mea ajunsese cumva la el, care mi-a iesit in intampinare, spre intarire si pentru a-mi confirma ca dragostea lui Dumnezeu pentru pacatosi este intr-adevar mare, dar nici nu trebuie sa iubim o persoana mai mult decat pe Dumnezeu...
Am pastrat aceasta intamplare cu drag in sufletul meu. Nu stiu daca pentru voi este de folos, nici nu prea m-am incadrat in topic... va rog sa ma iertati si sa nu ma judecati prea aspru...