Subiectul propus de anna este unul sensibil.
Este o problema cu care m-am confruntat personal in urma cu mult timp, privind retrospectiv propriile neintelegeri si confuzii.
Fiecare crestin care vrea sa se roage sincer, profund, si cauta indrumare in scrierile patristice, la un moment dat in evolutia sa spirituala se va confrunta cu aceasta dilema - in ce masura imaginatia este periculoasa in actul rugaciunii - asa cum din experienta lor ne relateaza sfintii.
Nu stiu daca teologii ortodocsi contemporani au elaborat teze care sa explice suplimentar, sa clarifice aceasta antinomie dintre imaginatie (o facultate cognitiva esentiala) si rugaciunea profunda.
Suprimarea imaginatiei mi se parea 'sufocanta' - un factor de alienare, de alterare a unei functionalitati normale, armonioase a persoanei.
Pentru ca nu am gasit raspunsurile pe care le cautam in sistemul de gandire patristic, mi-am extins orizontul cunoasterii si spre alte forme psihologice de abordare a spiritualitatii.
Vroiam sa inteleg aceste avertizari ale sfintilor dintr-un unghi de vedere obiectiv, din afara sistemului.
Am gasit in cele din urma ceea ce am cautat, explicatii pertinente psihologice, articulate care sa clarifice acest aspect.
A trebuit doar sa rearanjez definitiile pe care le-am invatat la cursurile de psihologie din scoala, pentru a le imprima o functionalitate spirituala.
O terminologie bazala, specifica este esentiala pentru a intelege mecanismul cognitiei in actul spiritual (litera, cuvant, sunet expresiv, sunet neexpresiv, posesori, tipuri de minti -conceptuale, non-conceptuale -, constientizare mentala, constientiarea senzoriala, putere mentala, fenomen pur mental, perceptie directa, perceptie subtila directa, cognitie directa, cognitie inferentiala, recognitie, minte primara, factori mentali...)
Un raspuns simplificat la aceasta chestiune:
'Imaginatia corecta' este indispensabila maturarii omului interior pana cand se face saltul 'cuantic' la cunoasterea non-conceptuala directa a Lui Dumnezeu.
__________________
|