[cristiboss56]

În prealabil postat de Daniel_7

Parerea mea practica si sincera este ca nu trebuie sa-ti amintesti pacatele in amanuntul lor,.

Un om smerit recunoaşte cu căinţă faptul că este supus greşelii, în timp ce un om mândru este doborât de două ori de păcatul săvârşit. Prima dată prin păcatul însuşi, iar a doua oară prin rănirea provocată de acesta propriului orgoliu nemăsurat. Este greu să te consideri sfânt atunci când păcatul îţi demonstrează clar slăbiciunile manifeste. Sfântul Isaac Sirul ne-a vorbit pe larg de toate aceste aspecte.
"Fireşte, e bine şi potrivit ca, aducându-şi aminte de păcatele sale, să nu se socotească vrednic de purtarea de grijă a lui Dumnezeu; dar să-şi aducă aminte şi de mila lui Dumnezeu şi să se mângâie! Fiindcă adevărata încredere în Dumnezeu întăreşte gândul şi-l face tare în orice mâhnire ce vine peste el şi face omul în stare să suporte toate cu curaj. Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu e lumina gândului care se ridică în om prin har. Fiindcă mângâierea vine la cei care rabdă ispitele întâlnite în calea a ce e mai bun din pricina încrederii în Dumnezeu, Care se apropie şi îi ajută pe cei care-L iubesc spre bine, cum spunea Apostolul şi pentru că, aşa cum spunea Proorocul, "mântuirea e pururea aproape de cei ce se tem de El" şPs. 85, 10ţ (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. III, trad. diac Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 152). Atunci când ne aducem aminte de păcatele noastre este necesar să păstrăm un echilibru. Adesea, demonii ne atacă mintea cu gânduri pline de deznădejde legate de greşelile anterioare. De regulă, gândurile demonice conţin în ele o disperare ascunsă. Ele ne spun că nu ne vom mântui sau că păcatele noastre mărturisite nu au fost iertate. Astfel, demonii încearcă să ne arunce în prăpastia deznădejdii, dorind astfel să ne facă să ne îndoim de mila lui Dumnezeu cu privire la noi. De aceea, Sfântul Isaac Sirul încearcă să determine un echilibru în această privinţă: ne putem aminti de păcatele săvârşite (cu excepţia păcatului desfrânării, aşa cum spun mulţi Sfinţi Părinţi ), dar în acelaşi timp nu trebuie să ne pierdem nădejdea în mila lui Dumnezeu. În caz contrar, ne este aproape imposibil să răbdăm ispitele diavolilor, deoarece deznădejdea ne lipseşte de orice curaj şi îndrăzneală împotriva atacurilor lor. Amintirea păcatelor nu trebuie să lucreze în noi gândul lipsei de grijă a lui Dumnezeu cu privire la persoana noastră. Din contră, această amintire plină de smerenie trebuie să ne aducă o încredere mai mare în puterea, mila şi purtarea de grijă pe care Dumnezeu ni le oferă pe parcursul vieţii noastre.