[dobrin7m]

În prealabil postat de zaharia_2009

Clar este ca rugaciunea din buze , sau in sufletul tau (cum incerca sa argumenteze sora Dobrin 7, din Grecia) dar care nu este in liniste, in isihie, in asezare , in pace , in concentrare crescinda , inchis in camara inimii, ci este in miscare , cu treaba prin casa , in discutie cu sotul sau copii , spalind vase dar si vorbind, aspirind prin casa dar dind si raspunsuri sotului,si cite alte exemple de imprastiere ale cugetului mai isi poate inchipui fiecare... deci rugaciunea din buze , nu te avanseaza mult in apropierea lui Dumnezeu .
Asta nu inseamna ca nu ne vom ruga si din buze (vorba sorei glykys : ia vezi la gheronul Cleopa !), ba da , tocmai pt. a tine mintea ocupata cu ce este bun , dar interesul nostru cel mai mare este sa cautam cit mai mult si mai bine locurile si timpii si si linistea binecuvintata ca sa putem sa ne rugam cu adevarat din inima si in inima lui Hristos !

Asa este. Sigur. Insa aici este o delimitare clara. E vorba de rugaciunea propriuzis si de cugetarea la Dumnezeu. De aceea am amintit si eu rugaciunea si cugetarea.
Adica atunci cand stau sau lucrez, sau vorbesc cu sotul sau copiii, sau trebaluiesc prin casa este cugetare de Dumnezeu iar atunci cand ma retrag in liniste si pace, de obicei noaptea cand toata lumea doarme este rugaciune la Dumnezeu. Deci in afara rugaciunii propriu zise, in liniste, in suflet, in inima, exista cealalta parte a timpului in care nu lasam imagini pacatoase sa intre , tinem mintea ocupata cu cugetarea la Dumnezeu. Poate fi un text filocalic, discutat cu Dumnezeu spre intelegere, sau rugaciuni scurte de iertare, rugaciunea cu buzele, chiar daca e in gand, sau multumire, deci gandul si mintea doar la Dumnezeu. Cand ma pun si ma rog atunci e rugaciunea pe care incercam sa o lucram cat mai curata, fara ganduri, fara imagini. Si sfintii faceau la fel, rugaciune intensa , in rest cugetare la Dumnezeu.

Iata un fragment care explica foarte bine acest aspect al rugaciunii intense care poate fi si jumatate de ora.

"Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea
harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o
zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din
foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului,
începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si
aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de
inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a
întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul
întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze
rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la
început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în
altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã
prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa
de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu
sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe
urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).

De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt,
dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5,
17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41).

Sã se roage cineva neîncetat, dar nu
totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru
este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se
roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde
s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci
sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si
odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept." Vedere duhovniceasca

Iata de ce eu numesc rugaciunea din timpul zilei cand trebaluim - cugetare, iar rugaciunea intensa cu zdrobire de inima deci cu smerenie si lacrimi pentru starea de pacatosenie - rugaciune adevarata. Aceasta se face in liniste, in isihie.

Fiecare din noi poate stii cand este cel mai bun moment pentru a o face. Eu de pilda o fac noaptea, pentru ca asa cum in pateric spunea un avva ca si fosnetul ramurilor e prea mult pentru a fi in liniste, la fel eu noaptea gasesc linistea deplina. Cand animalele de langa casa dorm, cand pasarile dorm, cand lumea din jur doarme, cand orasul este linistit si forfota dispare.

Acum , fiecare din noi isi alege cum vrea sa traiasca. Uneori unii dintre noi isi doresc confort si vor si confort si multumirea existentei si rugaciune. Insa nu se poate. Trebuie sa te retragi oarecum din lume, sa te detasezi de placerile lumii, pe care ti le ofera petrecerea timpului cu prietenii, televizorul, teatrele, cinematografele, unele bunuri ce iti dau confort, etc. unii o sa sara acum si o sa zica, cum pai asa iubim aproapele? Insa cand tu esti vatamat de pacat, musai sa stai departe de pacat pana te vindeci. Sigur ajuti, milostivesti pe cineva, insa iubirea de aproapele nu se manifesta in petreceri cu aproapele.