[tabitha]

<< Am pătruns într-un fel de colibă destul de șubredă, plină de zeci de oameni, care stăteau în jurul unor mese pliante improvizate, pe niște scaune pliante improvizate, având în fața lor farfurii de hârtie și tacâmuri de plastic. Tot aranjamentul părea potrivit mai degrabă pentru o petrecere de după-amiază pentru copii, dar acolo se aflau persoane adulte de diverse vârste, care proveneau din toate categoriile sociale; unii erau îmbrăcați elegant și sofisticat, alții purtau haine obișnuite și erau relaxați. Atunci m-am intrebat dacă nu cumva prietenul meu făcea parte din vreo secta înfricoșătoare. Părinții mei m-au atenționat în legătură cu astfel de lucruri înainte de a pleca din Scoția.

În sfârșit, a început programul. Mai întâi, s-a prezentat conducătoarea întrunirii, Elaine Nussbaum, o doamnă subțire, cu o voce delicată, cu cei mai sinceri ochi pe care i-am văzut vreodată și cu un puternic accent newyorkez, autoare a unei cărticele cu circulație restrânsă, intitulată Refacerea. A început să ne spună povestea vieții ei, care s-a dovedit cea mai emoționantă poveste din viața mea. La început am ascultat-o cu neîncredere, apoi cu uimire și cu respect, iar în final plină de inspirație și de speranță.

La un moment dat, lui Elaine i se mai dăduseră doar două săptămâni de trăit. Fiecare oscior din trupul său fusese atacat de cancer și abia mai putea umbla,vorbi, respira, sta culcată sau în picioare. Cei de la spital o trimiseseră acasă să-și aștepte sfârșitul. Nu mai aveau ce să facă pentru ea.

În timp ce zăcea pe patul de moarte, o prietenă a hotărât să o supună unui regim alimentar ezoteric, numit "macrobiotică", hrănind-o cu lingurița. Dieta includea alimente naturale vegetariene, precum orezul brun, legume verzi, semințe, alge marine, fasole și nenumarate supe de soia sau miso. În mai puțin de o lună, Elaine a început să capete putere. În două luni de zile, pur și simplu nu se mai simțea bolnavă.

A mers din nou la spital pentru analize, iar doctorii au descoperit că pur și simplu cancerul dispăruse complet. Nu mai văzuseră așa ceva până în acel moment, și nici eu nu mai auzisem ceva atât de incredibil până atunci.

Atunci a început călătoria mea, în momentul în care am realizat cât de importantă este hrana. Chiar suntem ceea ce mâncăm. Eu aveam un întreg pomelnic de suferințe minore, pe care le cunoaște orice om care muncește și se distrează din greu. Mă plângeam de dureri de cap, de oboseală, de dureri musculare, aveam un ten pătat, suferisem de candidoză, o infecție micotică, și aveam ceva peste greutatea ideală pentru vârsta mea. Când am stat și m-am gândit mai bine la toate acestea, mi-am dat seama că eram una dintre persoanele cu cea mai precară sănătate pe care le cunoșteam.>>

"Privită în ansamblu, această carte se referă la descoperire și cunoaștere."

Gillian McKeith, "Ești ceea ce mănânci", Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2005