Se spune ca demonii ataca in grup, formand asa-numitele "legiuni". Intr-adevar, un pacat nu vine niciodata singur. De la un pacat aparent mic si nevinovat, apare rusinea, deznadejdea, sau din contra, mandria. Cum se spune in popor, "acum daca tot m-am spurcat..." ce rost mai are sa ma opresc? Oricum nu tin post, ce rost are sa nu ma gandesc la femei? Oricum sunt obsedat sexual, ce daca mai si beau si fumez? La capitolul asta, parca sunt mai slabi barbatii decat femeile. Asa e cool, numai prostilor le e frica de Dumnezeu, uite smecherii care fura si insala, au bani, case, masini, femei...ba chiar pare ca le ajuta Dumnezeu si ei Ii sunt recunoscatori pentru asta. Si daca nu, la un moment dat, de rascruce sau de boala, si astia se trezesc din ratacire si-si aduc aminte de El, dar din pacate nu-si vad greseala si pacatul, decat daca sunt loviti foarte rau. Chiar si asa, mai bine mai tarziu decat niciodata...
Greseal pe care o facem noi, insa, cei tineri si virtuosi, care ne credem buni, e ca ne incredem prea mult in fortele proprii si uitam ca fara Dumnezeu nu putem face nimic. Si cand o dam in bara, zicem ca El ne-a parasit si ca nu a fost cu noi. Dar oare cand a fost bine si am reusit, nu cumva El a fost acolo, si noi nu L-am vazut? De ce ne infuriem cand nu putem sa rezolvam orice situatie? Uite de-aia, ca nu suntem atotputernici. De ce avem nevoie de un esec ca sa ne vedem neputintele? Am lamurit de ce, dar acum se pare ca exista un alt demon, care odata ce-am cazut, nu ne mai lasa sa ne ridicam. Si "al dracului", e bagat in mintea noastra pana in strafundul "ADN-ului". Nu mai e instinct de conservare ca ala ar zice "iesi din casa si cauta de mancare, ca mori"; asta zice : " ce rost are sa mai ies, ca iar o dau in bara; fie ce-o fi". E oare un demon, sau e pur si simplu vorba de lipsa de adaptare si de un suflet si un trup care si-a epuizat toate posibilitatile si e sortit pieirii, ca o planta care si-a piedut frunzele sau o zburatoare care si-a pierdut aripile?
|