[ALEXANDRU ANASTASIU]

Să nu creadă cineva că avem ceva doar cu ereticii. Avem cu minciuna şi patimile. Că ei le numesc adevăr şi virtuţi treaba lor. Nouă ne pare rău de ei, sărmanii dar ne doare în adâncul inimii când acestea lucrează la cei ce au adevărul, au sfinţenia dar nu o lucrează în credinţă iubitoare smerită.
Duhurile înşelătoare acţionează şi la ortodocşi dacă nu duc o viaţă de pocăinţă, o viaţă de smerenie (nu să vrea să primească de la Dumnezeu daruri ci să li se ierte păcatele) singura viaţă care mântuieşte:

Mat 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Acesta este începutul. Nu se poate Împărăţie adevărată, netrecătoare fără pocăinţă adevărată, netrecătoare. La fel nici medicină

(B) ÎNŞELARE MAI SPECTACULOASĂ ÎN ORTODOXIE, SPOVEDANIA UNUI ÎNŞELAT
Spovedania unui înşelat

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Thepdosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărţii "Spritismul, urâciunea pustiirii", deoarece prin intermediul acesteia, s-a regăsit pe sine şi s-a slobozit din ghearele diavolului.


Părinte Theodosie,
Citind cartea sfinţiei voastre „Spiritismul, urâciunea pustiirii", am
simţit o mare nevoie să vă scriu ca să vă mulţumesc, dar şi ca să mărturisesc, eu ne¬vrednicul, pe scurt, despre marea înşelare în care am căzut. Vă rog să mă iertaţi că vă reţin şi vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Tlieodosie, am cunoscut în Thessalonic un bărbat în vârstă, pe nume Vasilios, care se îndeletnicea cu hidromanţia1[' Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristi¬cilor apei (culoarea, transparenţa, formele, umbrele, reflexiile şi unduirile).]. Căra cu el o geantă în care-şi avea „uneltele". Doream şi eu mult să învăţ acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugăminţile mele, nu m-a învăţat nimic. Mintea fiindu-mi mereu ,1a aceasta, într-o noapte, în somn, a venit ci¬neva şi s-a aşezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" şi că de atunci înainte mă va povăţui şi ocroti. Vă puteţi da seama ce bucurie m-a cuprins!
A doua zi dimineaţa am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu şapte ani mai mică decât mine, de curând măritată. Bătrânul Vasilios o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuţitaşul cu mânerul negru şi că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs şi mi-a spus că, dacă nu va fi de faţă bătrânul ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că încercase sin¬gură să privească în apă, dar fără să reuşească ceva. Dar spunându-i ce mi se întâmplase în somn, s-a aşezat şi s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică necunoscută nouă, de la ca¬pătul Acropolei, numită a Cuviosului David. In partea de sus a ei se afla o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo trebuia să mer¬gem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm şi cu noi — şi în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Şi, într-adevăr, am acţionat potrivit îndrumărilor duhului.
De atunci au început să curgă răspunsu-rile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Şi, încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „ştiinţă" a satanei, ca apoi să venim în contact cu preşedintele de atunci al Societăţii Cercetărilor Spiritiste, Nikolaos Firihon - Barbeta. Acela ne-a rezolvat dife-rite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam şi, concret, m-a învăţat cum să primesc „stăpânirea celor patru arhangheli" (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. In fiecare zi citeam câţiva psalmi ai Prorocului David, apoi, cu sora mea, făceam comuniunea. Ea îi vedea pe cei patru „arhangheli" cum mă însemnează în chipul Crucii şi-mi dau stă¬pânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, vrăjiţi şi bolnavi. De asemenea, pre¬şedintele ne-a dat „permisiunea de lucru". De acum înainte eram deja profesionişti şi lumea venea pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă!
Ar trebui multe foi de hârtie să vă de-scriu amănunţit cele întâmplate, însă vă voi scrie foarte puţine lucruri despre comuniu-nea pe care am avut-o cu duhurile. Nu am vrut să înaintez în „magia albă", aşa cum este de obicei ea numită de către spiritişti. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învăţătu¬rile sale ne-a spus că Evanghelos (adică eu) este născut numai pentru bine. „Tu, roabă Kiriald" (sora mea), „în cealaltă cămăruţă poţi da oamenilor diferite buruieni-ape" etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soţilor despărţiţi etc.) nu aveam nici un rezultat îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui, că „lipseşte credinţa de la oameni", precum şi faptul că unele prorocii nu se împlineau şi că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere - toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta noas¬tră comuniune". De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult şi să ne împlinim, pe cât se poate mai corect, înda¬toririle noastre creştineşti.
Am început să pun multe întrebări şi să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: „în dar aţi primit, în dar să daţi"?, ca şi multe altele. Dar fiindcă diavolul este minci¬nos şi mult-meşteşugăreţ, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate însă, pe sora mea nu o prea mâhnea acest lucru, ci, dim¬potrivă, era mulţumită că putea câştiga bani şi că viaţa ei devenea mai lesnicioasă cu fi¬ecare zi ce trecea. Astfel, fără ca eu să ştiu nimic, s-a înţeles cu bărbatul ei să mă alunge şi să lucreze numai ei doi. în felul acesta, ar fi câştigat şi mai mulţi bani de la oameni, care le-ar fi rămas doar lor. Dar trebuiau să înveţe să facă invocarea. De aceea, m-au în¬trebat pe mine într-o zi despre cum se face, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învă¬ţat. Fapta lor m-a mâhnit şi mai mult, şi mi s-au înmulţit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit, care să „vadă" în locul surorii mele. Am găsit până la urmă o femeie pe nume Hristini; ea era căsătorită, însă despărţită de bărbat, şi avea o fetiţă. Fiind săracă, a acceptat să lucreze îm¬preună cu mine. A început instruirea, care consta într-un program zilnic de rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite bi¬serici unde izvora Agheasmă etc. Şi, astfel, numita Hristini a început să „vadă" limpede şi, de multe ori, cu ochii deschişi!
îndrumătorul nostru era acelaşi „arhan¬ghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experien¬ţă şi, pe lângă aceasta, mă rugam şi studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar şi aici satana devenise mai tare şi mai meşteşugăreţ decât înainte. Predici uimi-toare şi vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată deţin cu adevărat „sfânta comuniune". Dar, ca un mincinos ce este, diavolul a intrat în contradicţie, din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă linguşească. Unde se opreşte mintea omului! A început să mă îndrume prin acea femeie şi să mă urce la înălţime cu egoismul, spunându-ne că eu şi cu el purtăm aceeaşi îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în faţă. Nu s-a mulţu¬mit cu aceasta, ci a luat şi chipul „Maicii Domnului" şi ne-a vorbit; ne-a arătat ţăr-murile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând acestea vor deveni iarăşi greceşti.
Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, şi mincinosul „arhanghel Mihail" mi-a făgăduit că după sfârşirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui2. Aşteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va adu¬ce „arhanghelul". După ce ne-am despărţit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut in-vocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini 1-a văzut cu ochii deschişi pe mincinosul „ar-hanghel" cum i-a dat o „floare de crin", iar ea mi-a „dat-o" mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit şi binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povaţă: să iau aminte în viaţa mea la fapte, pentru că orice cădere şi păcat va fi ca şi cum
aş călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Şi, când 1-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile!
După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. într-o zi, Hristini 1-a văzut pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbră¬ţişează şi mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii şi adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum şi să te sui pe acele trepte. Iţi dau ceva de la mine. îţi dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bol¬navi." Şi într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul pal¬melor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel" des¬pre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul! Apoi „Hristosul" mi-a mai spus: „Eu te voi povăţui drept, deoarece cunosc aceas¬tă lume, am trăit-o cu trup când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit în trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Eşti fratele meu mai mic, am ieşit din aceeaşi mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, şi atunci când învăţam lumea, tu alergai în braţele mele" etc.