[Mihnea Dragomir]

Citind acest topic, eu m-aş îngrijora mai degrabă de situaţia inversă: de influenţele penticostale în gândirea ortodoxă românească.

Duhul criticării permanente a preoţilor, cu precădere a episcopilor şi mai ales a patriarhului este duh protestant. Când o preoteasă vine pe un forum public şi sugerează că patriarhul este eretic, ceva nu e în regulă. Când, în lumea catolică se mai întâmplă asta, avem o expresie de tot râsul: unei asemenea persoane îi spunem că se crede "mai catolic decât Papa". Dar eu văd frecvent aici forumişti care se cred mai ortodocşi decât Preafericitul. Nu. nu e vorba de stilişti, care au încetat de a aparţine, formal, de Biserica Ortodoxă Română, ci e vorba de mulţi dintre cei care susţin că sunt copiii ei, dar care nu îşi iubesc părinţii.

O altă influenţă protestantă şi, în mod specific, penticostală aş numi-o "trăirismul". Chestia asta, cu "important e să trăieşti credinţa" e ceva vag definit, care mi-a scăpat întotdeauna şi care îmi sugerează un pericol pentru suflet, cu atât mai serios cu cât e cumva ascuns în ceaţă. Pentru mine, a-L iubi pe Cristos înseamnă a asculta de legile Lui. E un act de voinţă.

O a treia influenţă penticostală asupra cultului ortodox este dată de supralicitarea unor charisme speciale, pe care, uneori, Dumnezeu le conferă unor oameni fără legătură cu meritul lor personal. Ideea de a căuta un "duhovnic văzător cu duhul", idee căreia i s-au consacrat topicuri speciale, este, pentru mine, o idee de extracţie penticostală. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu a avut grijă deja să am un duhovnic bun: este parohul bisericii de care aparţin şi în a cărei matricolă a botezaţilor apare numele meu. Când mă voi muta şi voi aparţine altei parohii, preotul de acolo va fi păstorul pe care Dumnezeu mi l-a dat mie şi pe acela îl voi ruga să aibă grijă de sufletul meu. Ideea de a merge la nu ştiu care mănăstiri gen Petru Vodă, în care să dau peste un "preot înduhovnicit", vine şi ea cu pericolele ei.