[Mihnea Dragomir]

În Biserica Catolică, ceva care să corespundă oarecum cu "caterisirea" preotului este ceea ce Codul Canoanelor numeşte "reducerea la starea laicală". Este o pedeapsă eclezială superioară "suspendării a divinis", care este temporară în mod normal, şi inferioară "excomuncării", care înseamnă înlăturarea din Ecclesia Dei.

Aşadar, preotul redus la starea laicală nu poate oficia în mod licit nicio slujbă care este, în mod normal, oficiată de preot. Nici nu poate purta veşmintele preoţeşti obişnuite (sutana, cămaşa clericală), cu atât mai puţin ornatele liturgice (straiele împărăteşti) şi nu se mai poate numi preot.
Pe de altă parte, ordinarea sacră fiind perpetuă, adică, odată ordinat (hirotonit) prin punerea mâinilor, preotul fiind "preot în veac" şi purtând asupra sufletului său o marcă ce nu mai poate fi ştearsă nici după moarte, el ESTE preot. Aceasta înseamnă că are deplină capabilitate de a săvârşi Sfânta Prefacere şi de a administra orice Sacrament. Doar că, dacă o face, va fi spre mai marea sa pedeapsă veşnică. Pe de altă parte, preotul redus la starea laicală are dreptul şi chiar datoria să acorde asistenţă cuiva aflat în situaţie de urgenţă, când nici un alt preot nu ar fi de găsit, dând ultimele îngrijiri unui om aflat în pericol iminent. După aceasta, preotul revine la starea lui obişnuită, care este aceea de laic.

Spre exemplu, în situaţia în care un preot este celib (şi, în Biserica Catolică Apuseană, aproape toţi preoţii sunt celibi), dar trăieşte cu o femeie ca şi căsătorit, el este mai întâi suspendat a divinis, adică nu mai poate sluji până ce nu face o opţiune definitivă (pe care trebuia să o facă înainte de hirotonie): femeia sau Potirul. Dacă el alege femeia şi asta e opţiunea pe care o înaintează episcopului, atunci este redus la starea laicală, adică invitat să trăiască taotă viaţa ca laic, să facă ceea ce laicii sunt chemaţi să facă, după care este înmormântat ca laic.

Ultimul caz mai sonor de acest fel a fost acela al cardinalului Milingo. Suspendat şi preferând să trăiască ca soţ şi soţie în stare căsătorită, el a fost redus la starea laicală. Din nefericire pentru el, continuând a trăi nu numai căsătorit, dar şi în desfidere faţă de învăţătura şi disciplina Bisericii, a sfârşit prin a fi excomunicat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea. Dar, atâta timp cât este în viaţă, el are posibilitatea pocăinţei şi excomunicarea ar putea fi ridicată, putându-se mântui aşa cum toţi laicii se pot mântui.