Dar vreun canon care să ne condamne pentru că ne judecăm ierarhii și preoții nu există? Eu am, totuși, încredere în ei, nu cred că sunt toți vânduți vrăjmașului. Cred că și ei știu de canoanele pe care le-ai citat și, mai ales, cred că știu dacă e cazul sau nu să le urmeze (și tu spuneai că în canoane ne putem prinde urechile).
Cât despre a ne ruga împreună cu cei care păcătuiesc față de sfinți, necinstindu-i, cred că în fiecare duminică ne rugăm, în biserică, alături de oameni care poate blestemă sau chiar înjură de cele sfinte.
Cred că se recurge la rugăciunea aceasta împreună din cauză că toată lumea e de acord că Biserica trebuie să fie una și că nu e în puterea noastră de a realiza această unitate. Probabil ortodocșii se roagă cu gândul că Domnul îi va lumina și pe ceilalți ca să priceapă și de ce noi o cinstim pe Maica Domnului, și faptul că pe sfinți nu-i idolatrizăm, că nu ne închinăm icoanelor ș.a.m.d.
|