Citat:
În prealabil postat de lore86
Ar fi ciudat sa cautam sotul ideal cand noi nu suntem ideale.
In definitiv asta inseamna casnicia: sa ne acceptam unul pe altul cu toate calitatile si defectele noastre. Bineinteles sa ne straduim sa renuntam la defecte mai ales acelea care poate ar dauna.
Sa invatam sa en iubim ptr ceea ce suntem, si sa incercam sa scoatem tot binele la iveala din cel de langa noi. Cred ca astia ar fi primii pasi.
Mai departe ...nu stiu, incerc si eu sa-i descopar.
|
Poate nu suntem ideale din punctul lor de vedere.
Daca ne raportam la ce vrea o anumita persoana, nu vom fi niciodata ideale.
Poate nu e bine sa confundam casnicia cu un job. Ei nu ne-au luat de neveste (in primul rand) pentru a indeplini anumite indatoriri, asa cum nici noi, (ar fi bine), nu i-am luat pe ei ca sa ne intretina. (paradoxul ar fi ca femeile intretinute, "atarnatoarele", culmea, au mai putine indatoriri ca noi, femeile cinstite).
Revenind, poate ca suntem indreptatite sa spunem ca de fapt nu am venit intr-o casnicie doar ca sa impartim chiria si indatoririle, si poate nu e cinstit ca unul din soti sa zica "eu aduc mai multi bani, eu am mai multe drepturi"; cand m-ai luat, m-ai luat ca ti-am placut, si ai vrut sa ma ai alaturi, la bine si la rau. Daca ma iubesti nu ar trebui sa-ti fiu o povara, asa cum nici tu n-ar trebui sa-mi fii mie, chiar daca nu esti "ideal", asa cum nici eu nu sunt sotia ideala.