Scrisoarea Inaltpreasfintitului Teofan de sustinere a parintelui Efrem
Preacuvioșiei Sale,
Preacuviosului Părinte EFREM,
Starețul Sfintei Mănăstiri Vatoped
și cinstitei sale obști
Preacuvioase Părinte Stareț Efrem,
Venerabilă obște a Sfintei Mănăstiri Vatoped,
Cu puțin timp înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului am aflat despre decizia autorităților judiciare elene cu privire la emiterea unui mandat de arestare preventivă a Preacuvioșiei Voastre, părinte duhovnicesc a peste 100 de viețuitori ai Sfintei Mănăstiri Vatoped.
Am nădăjduit că este vorba despre o eroare judiciară care va fi curând elucidată și Preacuvioșia Voastră veți continua nestingherit lucrarea de egumen al mănăstirii. Din păcate, s-a ajuns la întemnițare, închisoarea fiind locul în care Preacuvioșia Voastră ați petrecut slăvita sărbătoare a Nașterii Domnului și ziua de Anul Nou.
Această tristă realitate m-a determinat să vă trimit scrisoarea de față ca un umil gest de împreună participare la durerea Preacuvioșiei Voastre, a frățimii Mănăstirii Vatoped și a numeroase persoane din lumea ortodoxă care și-au manifestat mâhnirea față de nedreptatea și abuzul la care sunteți supus.
Prin voia lui Dumnezeu, vă cunosc, Preacuvioase Părinte Efrem, de mulți ani. Pelerinajele Sfinției Voastre în România și cele câteva zile pe care le-am petrecut în Mănăstirea Vatoped în anul 2010 m-au ajutat să percep în Preacuvioșia Voastră un părinte în adevăratul sens al cuvântului, un mărturisitor curajos, înțelept și smerit al Bisericii Dreptmăritoare.
Am remarcat la Preacuvioșia Voastră o harismă cu totul specială în coordonarea vieții duhovnicești într-o obște monahală de excepție, formată din monahi de mai multe naționalități. Bucuria sesizată pe chipurile monahilor într-o obște mănăstirească cu reguli stricte trăite în autentic duh ascetic arată darul cu care v-a înzestrat Dumnezeu de călăuzire a monahilor spre taina Împărăției Cerurilor trăită ca pregustare încă din această lume.
În timpul celor câteva zile petrecute în Sfânta Mănăstire Vatoped am luat aminte la sutele de pelerini care zilnic erau primiți în marea lavră. Împovărați cu greutățile vieții, pelerinii veniți din Grecia sau din alte țări găsesc în incinta mănăstirii pe care o coordonați un spațiu adevărat de odihnă duhovnicească, de libertate lăuntrică, stări atât de necesare într-o lume obosită și înrobită în nenumărate chipuri. Asistarea duhovnicească a pelerinilor, găzduirea și hrana acestora necesită o implicare permanentă a egumenului, osteneală asumată cu dragoste și jertfă, prin mila Domnului, de Preacuvioșia Voastră.
O lucrare frumoasă desfășurată de mulți ani de Sfânta Mănăstire Vatoped sub coordonarea Preacuvioșiei Voastre cuprinde vizite cu caracter misionar în diferite locuri ale Creștinătății Ortodoxe și editarea unor texte filocalice de excepție. Amintesc aici ambianța duhovnicească trăită de preoți, monahi, monahii și credincioși cu ocazia a două vizite pe care le-ați efectuat în Mitropolia Olteniei pe vremea când slujeam ca mitropolit în acea regiune, precum și editarea și tipărirea în limba greacă, cu traducere românească de către Mănăstirea Vatoped, a textului Everghetinosului, volumele I și II, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Organizarea unei obști monahale exemplare, ospitalitatea duhovnicească și materială oferită unui număr impresionant de închinători și lucrarea de mărturisire a credinței în spațiul panortodox sunt trei din multele daruri cu care a binecuvântat Dumnezeu persoana Preacuvioșiei Voastre, daruri despre care doresc a da mărturie în aceste clipe dificile prin care treceți dimpreună cu obștea Mănăstirii Vatoped și cu cei care vă iubesc, vă apreciază și vă sunt alături.
Preacuvioase Părinte Arhimandrit Efrem,
În aceste zile legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului și de Anul Nou, 2012, Preacuvioșia Voastră vă aflați întemnițat. Dureros, nedrept și trist. De ce se întâmplă, ceea ce se întâmplă? Ce taină este aceasta? Ce jertfă se săvârșește? Dumnezeu singur cunoaște rațiunea acestei situații dureroase și nedrepte pentru Preacuvioșia Voastră, pentru frățimea Mănăstirii Vatoped, pentru întreaga obște a Sfântului Munte, pentru toți cei care vă cunosc, vă apreciază, vă iubesc și se roagă lui Dumnezeu pentru eliberarea grabnică.
Nedumerirea și îngrijorarea multor creștini este mare în ceea ce privește situația prin care treceți, prin prisma a cel puțin două întrebări la care se așteaptă răspuns. De ce a fost nevoie de o arestare preventivă în cazul unei persoane ce nu prezintă nici cel mai mic risc pentru nimeni? Și, de ce, oare, această arestare preventivă a avut loc în Ajunul Sărbătorii Nașterii Domnului?
Sunt lucruri care nasc îngrijorări majore în sufletele noastre. În acest sens, pe lângă compasiunea ce o simțim față de Preacuvioșia Voastră, Părinte Arhimandrit Efrem, ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la un act inedit de nedreptate față de Biserica Ortodoxă, atunci când un reprezentant de mare cinste al Sfântului Munte Athos este astfel tratat în țara sa.
Cu gândul la această întrebare care frământă sufletele multora, suntem alături de Preacuvioșia Voastră, Părinte Efrem, prin rugăciuni, în greaua încercare în care vă aflați. Monahilor Sfintei Mănăstiri Vatoped le doresc aflarea curajului celui duhovnicesc și mărturisitor împreună cu venerabilul lor stareț, nădăjduind în dreptatea cea după Dumnezeu.
† Teofan
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
2 ianuarie 2012,
Sărbătoarea Sfântului Silvestru, Episcopul Romei, și a Sfântului Serafim de Sarov
|