"Scriitorul de insuflare dumnezeiască a cărții Facerea, spune că după căderea celor dintâi oameni, Dumnezeu, în rostirea osândei asupra lor, înainte de izgonirea lor din rai, a făcut pentru ei haine de piele si i-a îmbrăcat cu ele ((Facerea 3, 21). Hainele de piele, asa cum deslusesc Sfinții Părinți, (Sf. Ioan Damaschin, Arătarea cea adevăratăa credinței ortodoxe, Cartea 3, cap. 1), semnifică trupul omului de pe treapta de jos care, la cădere, s-a făcut stricăcios; el si-a pierdut subțirimea si firea duhovnicească si a primit starea învârtosată de acum. Desi pricina cea dintâi pentru această schimbare a fost căderea, totusi schimbarea s-a făcut sub înrâurirea Ziditorului Atotputernic, în mila Lui de negrăit pentru noi, si pentru marele bine al nostru. Printre celelalte urmări de folos pentru noi, care vin din starea în care se află trupul nostru acum, ar trebui să arătăm una: prin învârtosarea trupului nostru ne-am făcut neputinciosi să simțim duhurile, în al căror sălas am căzut ... Înțelepciunea si bunătatea lui Dumnezeu a asezat o piedică între oamenii izgoniți din rai pe pământ si duhurile care fuseseră izgonite pe pământ din cer; această piedică este materialitatea grosolană a trupului omenesc. Astfel lucrează ocârmuitorii pământesti care îi despart pe făcătorii de rele, de lume, prin zidul unei închisori, ca nu cumva ei să pricinuiască rău acestor oameni, după propria lor dorire si să strice si alți oameni (Sf. Ioan Casian, Convorbirea 8, cap. 12). Duhurile căzute lucrează asupra oamenilor, aducându-le gânduri si simțiri pline de păcat; dar foarte puțini oameni ajung să vadă duhurile” (Episcopul Ignatie, op. cit. pag. 11-12).
„Sufletul, îmbrăcat în trup, împrejmuit si despărțit prin acesta de lumea duhurilor, cunoaste cu încetul, si dobândeste dreapta judecată de a deosebi binele de rău, prin cercetarea legii lui Dumnezeu, sau, ceea ce este acelasi lucru, prin cercetarea crestinismului (Evrei 5, 14). Atunci îi este îngăduită vederea duhovnicească a duhurilor, si dacă aceasta se face după rânduiala lui Dumnezeu, care îl călăuzeste, de acum încolo, amăgirea si înselarea sunt cu mult mai puțin primejdioase, aducând ca folos experiența si cunoasterea.
La despărțirea sufletului de trup prin moartea cea văzută, intrăm din nou în rândul si în lumea duhurilor. De aici, este limpede că pentru o intrare potrivită în lumea duhurilor, este foarte trebuincioasă buna cunoastere a legii lui Dumnezeu, la vremea cea bine socotită, că tocmai pentru această cunoastere El a hotărât o vreme oarecare pentru fiecare om în parte, pentru pelerinajul său pe pământ. Acest pelerinaj se numeste viață pământească.” Cuv. Serafim Rose
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|