3. Legătura cu duhurile căzute
„Desi în arătările lor înaintea oamenilor, dracii îsi iau de obicei înfățisare de îngeri de lumină pentru a amăgi mai usor, desi ei se străduiesc uneori să lămurească oamenii că sunt suflete omenesti si nu draci (acest chip de înselare de acum, reprezintă o oarecare modă printre draci, din pricina unei aplecări oarecare a oamenilor din zilele noastre, de a crede în aceasta); chiar dacă ei prevăd uneori viitorul; si chiar dacă descoperă taine -chiar si asa, oamenii nu trebuie să creadă în ei cu nici un chip. Ei amestecă adevărul cu minciuna; adevărul este folosit numai atunci când au nevoie de o înselare mai prielnică.
„Toți oamenii trebuie să ne ținem departe de aceste duhuri si pentru nici o pricină să nu avem încredere, atunci când ele se ivesc prin simțiri, nici să nu începem să vorbim cu ele, nici să nu le dăm vreun fel de atenție, să cunoastem că arătarea lor este cea mai mare si mai primejdioasă ispită. Când vine o astfel de ispită, omul trebuie să-si îndrepte mintea si inima către Dumnezeu, cu
o rugăciune pentru milă si pentru scăparea de ispită. Dorința de a vedea duhuri, iscodirea de a descoperi ceva despre ele si de la ele, este un semn al celei mai mari nebunii, si este necunoasterea totală a tradițiilor Bisericii Ortodoxe cu privire la morală si la viața lucrătoare. Cunoasterea duhurilor se dobândeste în chip mai deosebit decât chipul în care socoteste cel care trece printr-o asemenea împrejurare si este lipsit de experiență si este plin de usurătate. Vorbirea deschisă cu duhurile este cea mai mare nenorocire pentru cei lipsiți de experiență, sau le slujeste ca pricină pentru cele mai mari nenorociri." Cuv. Serafim Rose
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|