[dobrin7m]

1. Firea cea dintâi a omului

„Înainte de căderea omului, trupul său era nemuritor, străin de neputinţe, străin de urâciune si de greutăţile de acum, nu cunostea păcatul si simţirile trupesti, care acum i se par lui, firesti” (Sf. Macarie cel Mare, Omilia 4). Simţirile sale erau fără de asemănare, cu mult mai alese, lucrarea lor era fără de asemănare mai largă si în întregime slobodă. Fiind îmbrăcat cu un astfel de trup, cu astfel de simţuri, omului i-a stat în putinţă să perceapă duhurile, pe a căror treaptă se afla omul însusi, prin sufletul lui. Omului îi stătea în putinţă să vorbească cu aceste duhuri, să aibă acea vedenie dumnezeiască si să vorbească cu Dumnezeu, lucru care stă în firea duhurilor sfinte. Trupul sfânt al omului nu era o piedică pentru aceasta, el nu despărţea omul de lumea duhurilor. Îmbrăcat într-un astfel de trup, omul avea putinţa de a vieţui în rai, în care acum numai sfinţilor le stă în putinţă să sălăsluiască, si numai cu sufletele lor, iar numai după înviere se vor înălţa si trupurile care se vor uni cu sufletele lor. În zilele acelea, aceste trupuri vor lăsa în mormânt întinarea pe care si-au luat-o asupră-le după cădere; în zilele acelea se vor înduhovnici, si chiar se vor face duhuri după grăirea Sfântului Macarie cel Mare (Omilia 6; cap. 13), si vor arăta în ei însisi aceste însusiri, care le-au fost date la zidirea lor.(5) În zilele acelea, oamenii vor intra din nou în rândul duhurilor sfinte si se vor afla în legătură deschisă cu ele. Putem vedea chipul trupului, care va fi deodată atât trup, cât si duh, în trupul Domnului nostru Iisus Hristos după înălţarea Lui. Cuv. Serafim Rose

(5) 5 Există o deosebire între subţirimea trupului omului din rai, dinainte de căderea sa, si trupul său din rai după înviere. Vezi Omilia 45, cap. 5, a Sf. Simeon Noul Teolog, în Cuvântul ortodox [The Orthodox Word], nr. 76 si Păcatul lui Adam, St. Herman Monastery Press, 1979.