[Solveig]

În prealabil postat de AGabriela

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

Uite, poate aici gasesti ceva folositor pentru tine
http://www.sfintiiarhangheli.ro/